Sunt cei mai bogaţi şi tot nu le ajunge! Păcăleala de miliarde a celor de la Apple
Compania cu sediul în Cupertino pregăteşte o nouă strategie prin care ar putea câştiga câteva miliarde de dolari. Nu este vorba de lansarea unui nou gadged, ci despre cum ar putea fi plătite taxe mult mai mici, potrivit unor rapoarte ale subsidiarelor Apple din Olanda şi Irlanda, scrie yoda.ro.
Apple a plătit impozite anul trecut aproximativ de 2,4 miliarde de dolari trezoreriei Statelor Unite, potrivit economistului Martin A. Sullivan.
La nivel global, profitul companiei a fost de 34,2 miliarde dolari în 2011, impozitele plătite ridicându-se la 3,3 miliarde USD şi un procent de 9,8%.
Apple şi-a deschis deja un nou sediu în localitatea Reno din statul Nevada, pentru a nu mai plăti taxele şi a reinvesti profitul. În prezent, compania plăteşte impozite de 8,84% statului California.
Mai mult, analişti estimează o creştere a profitului Apple în 2012 la o sumă de aproximativ 46,9 miliarde dolari, potrivit cotidianului american USA Today.