Sunt frumoase, dar pot fi şi periculoase. Jucăriile pentru copii sunt adevărate focare de infecţii
Sunt frumoase, dar pot fi şi periculoase. Atenţie la jucăriile pe care le cumpăraţi pentru cei mici. Unele dintre ele ar putea pune sănătatea copiilor în pericol, spun medicii de la Centrul Municipal de Sănătate Publică.
Medicii îi atenţionează pe părinţii să spele şi să dezinfecteze cât mai des jucăriile celor mici. În caz contrat acestea pot deveni adevărate focare de infecţie.
"Începând de la bolile infecţioase, care prin jucăria murdară se redau toate infecţiile. Şi toxiinfecţiile, pot fi diferite boli. De multe ori căutăm şi acea hepatită de unde este şi altă maladie, care ar fi putut fi transmisă unde sunt boala mâinilor murdare, acolo şi bolile provocate de jucării", a menţionat directorul Centrului Municipal de Sănătate Publică, Luminiţa Suveică.
Comercianţii recomandă părinţilor să nu se lase atraşi de preţurile reduse şi să citească cu atenţie eticheta înainte de a cumpăra o jucărie.
La alegerea jucăriilor, părinţii trebuie să ţină cont de vârsta copilului şi materialul din care sunt confecţionate. Specialiştii recomandă jucăriile din lemn, silicon sau plastic, pentru că acestea sunt ecologice.
"Pe fiecare cutie sunt indicii care marchează, dacă este certificată această jucărie sau nu, plus sunt diferite semne care arată că ea este regenerabilă, indicatoare după care părinţii pot să se orienteze", a explicat reprezentantul unui magazin de jucării.
Nu toţi părinţii respectă sfaturile specialiştilor atunci când aleg jucării copiilor.
"Dacă îi place copilului nu ne uităm la producător. Şi de la piaţă, şi în mall-uri, nu ne folosim doar de o singură piaţă".
"Ne străduim să fie jucării eco, dar ... după posibilităţi".
"Păpuşile le dezinfectăm cu soluţii speciale, le stropim, le ştergem, după care le aranjăm la locurile lor".
Specialiştii le recomandă părinţilor care au copii mici să evite jucăriile cu părţi detaşabile, pe cele cu sfori lungi şi să elimine orice folie de plastic de pe jucării.