Sunt în slujba poporului, dar au averi de milioane. Vezi cât costă casele de vis în care locuiesc unii preoţi din Moldova VIDEO
Sunt în slujba poporului, dar au averi de milioane. Vorbim despre unii slujitori ai bisericii, care locuiesc în case de lux. Asta în timp ce tot ei, în biserică, învaţă enoriaşii să nu fie lacomi şi să nu agonisească averi.
Oraşul Bălţi. O casă luxoasă atrage atenţia oricărui trecător. "La Bălţi, aşa casă ar putea fi construită cu 90 de mii de euro", spune expertul imobiliar Olga Vorobiova.
În această casă locuieşte nimeni altul decât episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel. "Nu sunt lăsat de Dumnezeu pe acest pământ să am alte ocupaţii, alte afaceri decât biserica", spunea anterior episcopul.
Într-o zonă rezidenţială de elită a Chişinăului găsim o altă casă. Construcţia unei astfel de case costă între 120 şi 150 de mii de euro, spun experţii. Casa este a secretarului Mitropoliei Moldovei, a protoiereului Vadim Cheibaş.
"Dacă un preot are o casă mai bună ca altcineva, eu nu consider că este un păcat. Am şi soţie care lucrează şi are un salariu mai mare ca mine", a declarat Cheibaş.
Unul dintre preoţii cu mai multe case este protoiereul Ioan Ciuntu, parohul bisericii „Sf. Teodora de la Sihla” din Capitală. Unul din imobilele ce-i aparţin se află într-o zonă luxoasă, în aropiere de parcul Valea Morilor. Vila ar costa mai mult de şapte milioane de lei, susţin experţii. Ioan Ciuntu spune că imobilul ar fi o moştenire de la bunelul său, care a fost bancher.
O vilă din apropierea satului Nimoreni din Ialoveni este chiar a Înalt Preasfinţitului Vladimir. "Pentru construcţia acestei case au fost cheltuiţi în jur 150 de mii de euro", spune expertul imobiliar Olga Vorobiova.
Localnicii spun că vila este a verişoarei Mitropolitului, care are afaceri cu lumânări. Am solicitat repetat un interviu Mitropolitului, dar nu am fost acceptaţi.
"Nu-i apăr pe aceşti preoţi. Mie mi-ar fi ruşine să am o maşină foarte scumpă, ştiind ce sărăcie este în ţară", a declarat secretarul Mitropoliei Basarabiei Ioan Cosoi.
"Dacă sunt unii preoţi care au maşini luxoase, case scumpe, nu este de competenţa judecăţii Mitropolitane, să-l întrebe de unde le-a luat", a declarat Preşedintele judecăţii mitropolitane, Valeriu Potoroacă.