Sunt tot mai puţine maşini de taxi în Capitală. Care este principala cauză
În ultima perioadă, în Capitală se simte o lipsă acută a taximetrelor. Oamenii sunt nevoiţi să aştepte zeci de minute un automobil, iar uneori maşinile sunt indisponibile. Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Transportatorilor Auto în Regim de Taxi, una dintre cauze este lipsa șoferilor.
Locuitorii Capitalei susțin că de ceva timp nu se mai pot baza pe serviciul de taxi pentru a ajunge cât mai rapid la destinaţie.
"Am simţit foarte des, uneori chiar şi întârzii la programele mele de zi şi ele cam greu vin."
"Erau cu mult mai rapide, erau cu mult mai amabili. În general fluxul de maşini s-a ridicat foarte mult în oraş şi din cauza asta cred că şi şoferii de taxi şi nici nu respectă regulile."
"Iată ultima dată am aşteptat 30 de minute, cam nu prea îmi reuşea să comand frumos că aveau ceva dificultăţi."
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Transportatorilor Auto în Regim de Taxi, Constantin Condrea, circa 30 la sută dintre taximetre staţionează din cauza numărului insuficient de şoferi.
CONSTANTIN CONDREA, preşedintele ATAT:"În perioada de vară se simte lipsa taximetrelor, din cauză că oamenii preferă să călătorească în confort, cu climatizor şi în siguranţă. Dintre toate mijloacele de transport public, taxiul este cel mai sigur în perioada de COVID-19, de aceea se atestă o mare solicitare de taximetre."
O altă cauză ar fi ambuteiajele kilometrice din Capitală care nu le permit şoferilor de taxi să preia mai multe comenzi.
CONSTANTIN CONDREA, preşedintele ATAT:"Singura problemă sunt aceste ambuteiajele şi străzile închise pentru lucrări, iar din acest motiv perioada de călătorie se măreşte. Dacă anterior un şofer putea lua trei comenzi, acum poate lua doar una."
Pentru a combate transportul ilicit de persoane prin intermediul maşinilor de taxi, ANTA realizează periodic controale şi aplică amenzi.
DUMITRU PROHNIŢCHI, ofiţer de presă ANTA:"În această perioadă, în urma acţiunii de combatere al fenomenului de transportul ilicit de persoane în regim de taxi de către colaboratori ai ANTA au fost întocmite 135 de procese verbale pe diferite puncte al articolului 197 al codului contravenţional. Astfel, au fost aplicate amenzi de la 6 la 10 mii de lei."
În Capitală sunt peste 20 de companii de taxi, cu circa 3000 de maşini.