Superbike în Thailanda. Cine a devenit învingătorul cursei
Jonathan Rea a dominat cea de-a doua etapă a Campionatul Mondial de superbike. Britanicul s-a impus în ambele curse, care s-au desfăşurat pe circuitul Chang din Thailanda.
A doua etapă a Campionatului Mondial de Superbike a avut loc pe circuitul Chang, din Thailanda. Prima cursă a etapei a fost câştigată de Jonathan Rea, din Marea Britanie. El a fost urmat de compatrioţii săi, Leon Haslam şi Tom Sykes, vicecampion mondial în sezonul trecut.
În cea de-a doua cursă din cadrul etapei a doua a Campionatului Mondial s-a impus acelaşi Jonathan Rea. Pe locul doi s-a clasat Leon Haslam, iar pe trei Alex Lowes.
Campionul Mondial în exerciţiu, Sylvain Guintoli, a avut o evoluţie sub aşteptări şi în această etapă. El s-a clasat pe locul cinci în prima cursă şi pe poziţia a şasea în cea de-a doua.
Jonathan Rea a preluat conducerea în clasamentul general după ce s-a impus în ambele curse din Thailanda: "Sincer, am nevoie să savurez succesul acesta, pentru că aşa ceva nu se întâmplă atât de des. În această etapă, totul a mers bine pentru mine."
Cea de-a treia etapă a Campionatului Mondial de Superbike este programată peste o lună, pe circuitul Aaragon, din Spania.