Superstiţie sau adevăr? Luna ianuarie spune cum va fi întreg anul
Foto: PUBLIKA.MD
Luna ianuarie, potrivit unor superstiţii, arată cum va fi vremea din vară, scrie realitatea.net. Dacă luna lui ianuarie este cu moină, apoi primăvara va fi friguroasă, iar vara călduroasă.
Dacă ianuarie e moale, atunci greul vine în februarie.
Ianuarie cald nu e semn de an mănos. Ianuarie uscat şi geros aduce Faur cu nea.
Când se trag norii spre miazăzi, urmează frig; când spre miazănoapte – căldură.
Dacă-n ianuarie e frig, va fi cald în iulie.
Dacă picură de la streşini, adică este vreme moale şi se topeşte zăpada în săptămâna dintâi, după Anul Nou, atunci vara poamele vor fi viermănoase.
Dacă sunt sloiuri mari la straşini, vor fi mulţi şi mari cucuruzii peste an.
Dacă în ianuarie e ger bun, atunci va fi vară secetoasă şi călduroasă, iar dacă în luna aceasta va fi vremea domoală, vara va fi ploioasă.
Dacă primele douăsprezece zile din an sunt seci, cu ger, celelalte douăsprezece zile cu omăt, atunci vara vor fi tot câte douăsprezece zile de secetă şi douăsprezece zile ploioase.
- Cer variabil şi vânt moderat. Cum va fi VREMEA în ULTIMA ZI AL ANULUI
- Superstiţie de Revelion. De ce trebuie să deschizi larg ferestrele în noaptea dintre ani
- Luptătorii KOK din Moldova şi antrenorii lor au felicitat tot poporul cu ocazia sărbătorilor de iarnă
- METEO 1 ianuarie 2017. Cum va fi vremea în prima zi din noul an
- Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de Crăciun pe stil vechi
- Vremea se schimbă: Câte grade vom avea în termometre în următoarele zile