Suport financiar din partea ”Loteriei Naționale”. Compania a felicitat veteranii de război cu ocazia sărbătorilor
În ajunul sărbătorilor de iarnă, partenerul privat al companiei fondată de stat ”Loteria Națională” a Moldovei în domeniul loteriei și pariurilor sportive, continuă să-i susțină financiar pe veteranii de război. Alți 100 de beneficiari au primit câte 500 de lei.
„Vă mulțumim din suflet. Noi suntem mulțumiți din suflet ca oameni și credeți-ne dacă noi am avea posibilitatea să vă ajutăm, dar azi Dumneavoastră ne ajutați, cu mare plăcere.”
”Este o datorie a noastră, un mod de a vă spune mulțumesc pentru ceea ce ați făcut pentru serviciul față de patrie, pentru ca noi, cei mai tineri, să avem posibilitatea să lucrăm, muncim, studiem.”, a spus Alexandru Gîscă, reprezentantul NGM Company.
Veteranii s-au bucurat de ajutor și spun că, în acest an, masa de sărbătoare va fi mai bogată.
”În decurs de 3 ani sunt alături de veteranii de război și de fiecare dată am avut susținere pentru acești băieți care au necesitate de acest ajutor material.”, a spus Vasile Iacubov, președintele Uniunii veteranilor de război.
”Le mulțumim din suflet. Să aibă bafta și noroc în acest an. În ajun de sărbători, când ne vom așeza la masa de sărbătoare, o parte din masa noastră va fi din partea companiei voastre.”, a spus Veaceslav Cuciarovschi, președintele Uniunii veteranilor din Afganistan.
Pensiile și alocațiile pe care le primesc de la stat nu acoperă, în deplină măsură, necesitățile lor. Astfel, suportul oferit de partenerul privat al companiei fondata de stat ”Loteria Națională” a Moldovei în domeniul loteriei și pariurilor sportive îi ajută să depășească unele probleme.
”Veteranii au pensie mică, nu sunt susținuți după programul adoptat de guvern și suntem bucuroși pentru acest ajutor material, financiar în ajun de Anul Nou.”, a spus Mihai Carp, președintele Uniunii veteranilor de război, Chișinău.
În semn de recunoștință, Uniunea Ofițerilor din Republica Moldova a oferit companiei ordinul ”Insigna de Aur”.
”Vă mulțumim!”
Partenerul privat al companiei fondata de stat ”Loteria Națională” a Moldovei în domeniul loteriei și pariurilor sportive este printre cei mai importanți sponsori ai proiectelor sociale din Republica Moldova. În perioada 2019-2021, compania a oferit veteranilor ajutoare materiale în sumă de peste 400 de mii de lei.
Iar investițiile în diferite acte de caritate și proiecte de susținere a populației se ridică la peste 8 milioane 300 de mii de lei. Totuși, din 1 ianuarie 2022, astfel de proiecte vor fi suspendate, ca urmare a modificărilor legislative care interzic companiei să desfășoare acțiuni de sponsorizare.