Suprafaţa de căutare a avionului malayesian dispărut se micşorează tot mai mult
Echipele de căutare s-au concentrat pe o suprafață de căutare redusă, în cazul avionului dispărut al Malaysia Airlines, după ce mai multe semnale s-au "auzit" la începutul acestei săptămâni.
În căutarea pentru ziua de azi au fost implicate până la 14 avioane și 13 nave, a anunţat agenţia de coordonare. Ei vor scana o suprafaţă de 57 923 km pătraţi, aceasta fiind cea mai mică suprafaţă de la începutul căutărilor.
"Acum suntem mai optimişti, în speranţa că vom găsi aeronava sau ceea ce a mai rămas din ea, în viitorul nu prea îndepărtat", a declarat pentru BBC, şeful seviciilor aeriene, Angus Houston.
Zborul MH370 a dispărut pe data de 8 martie anul curent şi transporta la bord 239 de persoane. Acesta se deplasa de la Kuala Lumpur la Beijing, atunci când s-a pierdut contactul cu controlorii de trafic aerian.
Oficialii din Malaezia spun că pe baza datelor oferite de satelit, se crede că zborul s-a încheiat în sudul Oceanului Indian, la mii de kilometri de la traiectoria sa de zbor.