Supraveghetoare a Penitenciarului Rusca reţinută pentru corupere pasivă
Procuratura Anticorupţie în comun cu Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei au reţinut-o în flagrant pe o angajată a Penitenciarului nr.7 din satul Rusca raionul Hînceşti în momentul primirii sumei de 2000 lei de la fiica unei deţinute.
Pe acest caz a fost declanşată o cauză penală în baza articolului „corupere pasivă” din Codul penal.
În cadrul urmăririi penale s-a constatat că, începînd cu luna ianuarie curent bănuita o contacta telefonic pe fiica unei deţinute, de la care estorca bani pentru a-i permite mamei acesteia să deţină un telefon mobil.
Iniţial supraveghetoarea i-a cerut fetei 4000 de lei, însă ulterior a mai redus din preţ, fiind reţinută ieri în momentul primirii a jumătate din preţ şi a telefonului mobil destinat pentru transmiterea deţinutei penitenciarului.
Actualmente femeia este reţinută preventiv pentru 72 de ore în izolatorul CCCEC, iar urmărirea penală pe cazul dat este exercitată de Procuratura Anticorupţie.