Supravețuitorul tragediei aviatice din Columbia, în fața presei. Mărturia cutremurătoare a fotbalistului
Alan Ruschel, unul dintre jucătorii lui Chapecoense care au supravieţuit accidentului aviatic din 29 noiembrie, a izbucnit în lacrimi, la prima conferinţă de presă susţinută după tragedia din Columbia.
În cadrul întâlnirii cu jurnaliştii, fundaşul de 27 de ani a dezvăluit că a supravieţuit după ce, înainte de zbor, i s-a cerut să-şi schimbe locul pe care urma să stea.
"Nu există cuvinte prin care să pot exprima ceea ce simt. Este un amalgam de sentimente. Bucurie pentru că sunt din nou aici, dar în acelaşi timp durere pentru că mi-am pierdut mulţi prieteni.
În momentul prăbuşirii avionului, Dumnezeu m-a pus în faţa sa şi mi-a spus că mai am lucruri de făcut pe pământ, de aceea nu m-a luat. Singura explicaţie este un miracol. Miracolul că trăiesc şi că pot să merg.
Când am ajuns la Santa Cruz de la Sierra, înainte să ne urcăm în avion, Cadu (unul dintre directorii clubului Chapecoense, care a murit) mi-a cerut să stau mai în faţă. Eu stăteam în spate, dar el voia să îi lase în spate pe ziarişti.
Iniţial nu am vrut să îmi schimb locul, dar Follmann a insistat să stau lângă el. Astfel mi-am lăsat locul şi am stat alături de el. Atât îmi amintesc. Apoi, mi-o amintesc pe soţia mea Marina vorbindu-mi în spital", a declarat Alan Ruschel, cu ochii în lacrimi.
- Lumea sportului, ÎNDURERATĂ! Mai multe echipe de fotbal şi-au exprimat condoleanţele
- Detalii în cazul accidentului aviatic din Columbia. Ce a făcut pilotul cu puţin timp înainte de tragedie
- Zeci de mii de suporteri au adus un omagiu fotbaliştilor de la Chapecoense
- Pedepse dure pentru cei vinovaţi de accidentul aviatic al echipei Chapecoense. Declaraţiile preşedintelui Boliviei
- Clubul brazilian Chapecoense a câștigat Copa Sudamericana
- Clubul Chapecoense, desemnat câștigător al Copei Sudamericana