SUPRAVIEŢUIRE MIRACULOASĂ! 31 de elevi au fost găsiţi vii sub ruinele a două şcoli din Indonezia
Echipele indoneziene de salvare au găsit în viaţă 31 de minori, prinşi sub ruinele a două şcoli din insula Sulawesi, care s-au dărâmat după cutremurul produs pe 28 septembrie, scrie Digi24.ro.
Informaţia a fost difuzată sâmbătă de agenţia de salvare Basarnas, potrivit La Vanguardia.
Minorii au fost salvaţi vineri - 23 dintre ei, de sub ruinele unui centru de formare din Marawola, şi alţi 8, dintr-unul din Tondo, la sud de Palu, capitala provinciei, potrivit News.ro.
Purtătorul de cuvânt al Basarnas, Yusuf Latif, nu a precizat vârstele copiilor care au rămas izolaţi, însă, în general, în astfel de centre învaţă adolescenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani.
Basarnas a indicat că Guvernul va extinde perioada de căutări în regiune cu până la 14 zile, după care va decide următorii paşi.
Noul bilanţ al deceselor cauzate de cutremur, de valul tsunami care l-a urmat şi de alunecările de teren este de 1.649, au anunţat autorităţile.
Peste 70.000 de persoane au fost nevoite să părăsească regiunea.
Cea mai afectată zonă este cea a localităţii Palu, cu 1.413 morţi.
- Insula indoneziană Sulawesi, lovită de o altă ameninţare: A erupt vulcanul Soputan
- Covoare de flori la picioarele profesorilor! De ziua lor, părinţii şi copiii lor au cumpărat cele mai frumoase buchete
- Mii de elevi, nevoiţi să stea acasă, din cauza invaziei de păianjeni veninoşi în patru şcoli din Marea Britanie