Supraviețuire miraculoasă. Un alpinist a fost găsit în viață după 47 de zile de căutări în Himalaya
Un tânăr de 21 de ani din Taiwan a fost găsit în viaţă, la 47 de zile după ce a fost dat dispărut în munţii Himalaya, la 2600 de metri altitudine.
Acesta era în stare de şoc, aproape îngheţat, alături de trupul iubitei sale. Fata a murit cu doar trei zile înainte de a ajunge salvamontiștii la ea.
"În general, tânărul se simte bine. Dar are nevoie şi de un tratament psihologic", a afirmat medicul, Sanjaya Karki.
În cele 47 de zile petrecute în condiţii extreme, băiatul a pierdut 30 de kilograme. Medicii spun că, timp de aproape şapte săptămâni, el s-a hrănit doar cu sare şi a băut apă.
Tânărul a avut noroc de câţiva oameni care locuiau într-un sat din munţi, care l-au observat şi au alertat autorităţile. Când salvamontiștii au ajuns la el cu un elicopter, unul dintre picioare era mâncat de paraziţi, iar părul îi era plin de gheaţă.
Tinerii mergeau la nişte prieteni care locuiesc într-un sat din munte, dar ar fi căzut într-o peşteră şi au rămas blocaţi acolo.