"Supunerea nu a încetat!" Manifestațiile antiguvernamentale continuă în Grecia
A doua zi de proteste în Grecia. Câteva mii de susținători ai Partidului Comunist din Grecia, în frunte cu liderul formaţiunii, au ieșit la o manifestaţie antiguvernamentală în centrul Atenei. Oamenii sunt nemulțumiți de noul acord încheiat între guvernul elen și partenerii săi europeni.
"Uniunea Europeană este o uniune de state capitaliste. O adevărată haită de lupi care atacă cu sălbăticie nu numai prada lor, dar și a celor din jur", spune liderul Partidului Comunist din Grecia, Dimitris Koutsoubas.
Oamenii spun că guvernarea nu își respectă promisiunile electorale și continuă măsurile de austeritate:
"Protestăm pentru că planul de salvare continuă, măsurile de austeritate continuă, supunerea continuă, oamenii sunt în continuare prinși în laț."
"Supunerea nu a încetat și nu va înceta niciodată dacă nu vom ieși în stradă."
Protestul are loc la câteva zile după ce guvernul elen a ajuns la un compromis cu partenerii europeni, care au prelungit cu patru luni programul de creditare al Greciei.
În schimb, executivul condus de premierul Alexis Tsipras s-a angajat să implementeze o serie de reforme în sectoarele social şi financiar.