SURPRIZĂ DE PROPORŢII! Dacia Chişinău a fost învinsă la Orhei de Milsami
Surpriză de proporţii în etapa a 25-a a Diviziei Naţionale la fotbal. Liderul clasamentului Dacia Chişinău a fost învinsă la Orhei de Milsami, scor 2-0. Campioana în exerciţiu a început în forţă partida şi a deschis scorul în minutul 24 prin croatul Karlo Bellak.
În repriza secundă, Dacia a marcat prin Vadim Cemîrtan, însă golul a fost anulat pe motiv de fault în atac. Atacantul Daciei i-a spart capul portarului Radu Mâţu. Acesta a fost bandajat şi a jucat partida până la urmă.
Cu trei minute înainte de sfârşitul meciului, Milsami a stabilit scorul final de 2-0 prin Romeo Surdu. Gruparea din Orhei a obţinut astfel prima victorie în faţa Daciei în acest sezon.
De partea cealaltă, Dacia a suferit a doua înfrângere în acest sezon şi are 61 de puncte, acum la fel ca Sheriff. Gruparea din Tiraspol a profitat de eşecul Daciei şi a egalat-o la puncte după ce s-a impus cu 1-0 în faţa lui Dinamo-Auto.
Astfel, lupta pentru titlul de campioană se încinge pe final de sezon. Până la sfârşitul campionatului au mai rămas două etape, iar în ultima ”lupii galbeni” îi vor găzdui pe tiraspoleni.
Într-un alt meci al etapei a 25-a Zaria Bălţi s-a impus acasă cu 4-2 în faţa lui Zimbru Chişinău. Chiar și așa, Zimbru rămâne fără griji pe locul trei cu 48 de puncte, la zece puncte distanță de a patra clasată, Zaria.
Sport
- Lupte pline de suspans în Divizia Naţională de fotbal. Dacia a câştigat derbyul cu Sheriff Tiraspol
- Meci de zile mari! Sheriff și Zimbru se vor duela în cadrul Diviziei Naționale de fotbal
- Zimbru Chișinău a pierdut al treilea meci din acest sezon în fața Sheriff-ului
- Milsami Orhei s-a calificat în semifinalele Cupei Moldovei
- Se încing spiritele în Divizia Naţională. Echipele care luptă pentru calificarea în cupele europene
- Suporterii le-au creat probleme! Zarea Bălți, AMENDATĂ cu zeci de mii de lei