Surpriză de proporții în Premier League. FC Liverpool a fost învins în deplasare de Watford, scor 0-3, aceasta fiind prima înfrângere a ”cormoranilor” în ediția actuală de campionat.
Ismaila Sarr a fost eroul partidei. Atacantul senegalez a marcat două goluri în minutele 54 și 60.
În minutul 72, același Sarr i-a pasat decisiv lui Troy Deeney, care a stabilit scorul final.
Astfel, Watford a întrerupt seria de 18 victorii consecutive, dar și cea de 44 de meciuri fără înfrângere a lui FC Liverpool în Premier League.
După 28 de etape, trupa lui Jurgen Klopp este lider detașat în clasament, având 22 de puncte avans față de Manchester City, însă ”citadinii” au un meci mai puțin jucat.