Surpriză din partea Edelweiss. Institutul Mamei și Copilului are un teren de joacă (FOTOREPORT)
Campania "Renaşte Moldova" ajunge la final. Astăzi Institutul Mamei şi a Copilului arată diferit. Fundaţia Edelweisse a venit cu o nouă surpriză, în holul instituţiei a fost inaugurat un teren de joacă pentru copii.
Pe lângă asta, pe parcursul proiectului au fost renovate mai multe săli, printre care şi cea de naşteri, a fost adus echipament performant, iar acum viitoarele mămici pot să treacă mai sigur pragul instituţiei.
Locul de joacă se află în holul instituţiei, este dotat cu tobogane și leagăne speciale, precum și cu o suprafață moale, pe care copiii pot cădea în siguranță.
"Astăzi de Ziua internaţională a copiilor am decis să fim din nou alături de Institutul Mamei şi a Copilului, pentru noi este un proiect de suflet pentru că în zilele ce urmează o să fie şi inaugurarea acestui institut. Astăzi am venit cu o supriză. Este vorba despre un spaţiu de joacă amenajat de către Fundaţia Edelweiss ca un cadou pentru mamele şi copiii lor care vor vizita acest institut", a spus directorul Fundaţiei "Edelweiss", Lara Moraru.
Vicedirectorul Institutului, Neli Revenco spune că acest spaţiu prietenos copilului a fost construit în baza recomandărilor instituţiilor internaţionale, instituţiilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
"Spitalul trebuie să fie prietenul copilului. Aceste suprafeţe care sunt dotate cu jucării le permite ca staţionarea în spital la consult sau în alte circumstanţe să fie cât mai agreabilă pentru ei şi să depăşească sentimentul de frică", a menționat vicedirectorul cercetare, inovare şi transfer tehnologic, Neli Revenco.
"Este o idee foarte bună, bravo, mai departe cu lucruri bune şi frumoase".
"O idee destul de bună pentru copii mai ales că astăzi este Ziua Copilului, ne pare bine că cineva se gândeşte la noi şi la copiii noştri."
"E foarte bună şi reparaţia respectiv tot."
"Este o idee foarte bună. Eu curând o să fiu bunică aşa că terenul o să ne prindă bine."
"Mulţumesc foarte mult fondului Edelweiss pentru cadoul pe care l-au făcut pentru micuţii pacienţi care vin în spitalul nostru. A făcut o doaţie foarte frumoasă, dulce şi sufletească", a spus directorul Institutului Mamei şi a Copilului, Sergiu Gladun.
Renovarea Institutului Mamei şi a Copilului este pe ultima sută de metri. Toată reparaţia şi dotarea tehnică au fost făcute din banii adunaţi în cadrul campaniei "Renaşte Moldova", iniţiată de Fundația Edelweiss, organizație înființată de Vlad Plahotniuc.
FOTOREPORT