SURPRIZĂ IMENSĂ LA WIMBLEDON. Thiem a fost învins de Querrey, scor 7-6, 6-7, 3-6, 0-6
Surpriză uriașă la turneul de la Wimbledon. Dominic Thiem, numărul patru mondial, a fost învins în primul tur de americanul Sam Querrey, scor 7-6, 6-7, 3-6, 0-6. Querrey, numărul 65 în topul ATP, s-a impus după două ore şi jumătate de joc, câştigând ultimul set într-un timp record, de doar 20 de minute.
Favoriții competiției Rafael Nadal și Roger Federer s-au calificat la pas în turul doi. Nadal a dispus de japonezul Yuichi Sugita, scor 6-3, 6-1, 6-3. Tenismanul spaniol va juca în faza următoare a competiției cu australianul Nick Kyrgios.
Roger Federer s-a calificat în turul secund, după victoria în fața sud-africanului Lloyd George Harris. Elvețianul s-a impus în patru seturi, scor 3-6, 6-1, 6-2, 6-2. Confruntarea dintre cei doi a durat o oră și 50 de minute.
Următorul adversar al lui Federer va fi britanicul Jay Clarke.