Surpriza sezonului! Campioană învinsă de formația de pe ultimul loc, cu scorul 1-2
Embed:
Surpriză mare în prima divizie a campionatului francez de fotbal! Paris Saint-Germain, deţinătoarea titlului și liderul detașat al clasamentului după 11 etape, a pierdut cu 1-2 meciul din deplasare cu codașa FCO Dijon, echipa aflată pe ultimul loc în clasament la ora startului partidei.
Oaspeţii au început în nota obișnuită şi au deschis scorul deja în minutul 19 al partidei, când a marcat Kylian Mbappe. Părea că parizienii se îndreaptă spre un nou triumf și vor obţine a zecea victorie consecutivă în campionatul intern, însă, surprinzător pentru aproape toată lumea, lucrurile au luat o altă turnură.
În cel de-al şaselea minut de prelungiri ale primei reprize tânărul mijlocaș Mounir Chouiar a reușit să egaleze după o fază încîlcită în careul oaspeților.
N-a început bine repriza secundă și gazdele treceau deja în avantaj. În minutul 47 atacantul venezuelan al echipei gazdă, Jhonder Cadiz, a luat o acțiune pe cont propriu, a driblat 3 jucători ai echipei-campioane și a înscris cu un șut pe jos din unghi închis.
PSG a avut la dispoziție aproape toată repriza secundă pentru a evita înfrângerea, dar nu a reușit s-o facă. În pofida eşecului, parizienii păstrează un avans confortabil în fruntea clasamentului.
Miercuri, 6 noiembrie, discipolii lui Thomas Tuchel vor juca tot acasă,pe stadionul ”Parque des Princes”, în etapa a 4-a a grupei A din Liga Campionilor, cu formația belgiană Club Brugge.
În cealaltă partidă a grupei A, Real Madrid va juca pe teren propriu cu Galatasaray Istanbul, meci care va fi televizat în direct de CANAL 3, cu începere de la ora 22:00.