Surprize imense pe lista electorală a PCRM! Cum explică Vladimir Voronin o serie de absenţe importante
Surprize imense pe lista candidaţilor Partidului Comuniştilor pentru alegerile parlamentare. Este vorba despre o serie de mari absenţe, precum fostul ideolog al PCRM, Mark Tkaciuk, dar şi fruntaşii formaţiunii, deputaţii Iurie Muntean, Grigore Petrenco, Alexandr Petkov şi Zurab Todua.
Primul pe lista PCRM este preşedintele formaţiunii politice, Vladimir Voronin, urmat de liderul fracţiunii parlamentare, Maria Postoico, şi deputaţii Artur Reşetnicov şi Oleg Reidman. Voronin explică absenţele importante din listă prin lipsa de merite.
"Ei sunt băieţi buni, toţi au rămas membri ai PCRM. Muntean şi Petkov sunt membri ai Comitetului Central. Totul depinde de ei. Nu poţi fi tot timpul în listă. Şi mulţi alţi deputaţi nu au fost incluşi în listă. Noi alegem pe Papa de la Roma. Care au meritat, care au lucrat mai bine, acei au şi rămas în listă", au declarat preşedintele PCRM, Vladimir Voronin.
Deputatul PCRM Iurie Muntean acuză conducerea formaţiunii de autoritarism.
"Schimbări regretabile, dar temporare. Cei mai feroce în a mă promova în listă au fost invitaţi la conducerea partidului pentru discuţii suplimentare. Plecarea în ştiinţă nu înseamnă renunţare la lupta politică, ci înseamnă o nouă fază a luptei – mai academică, dar şi mai dură", a menţionat deputatul PCRM Iurie Muntean.
Mark Tkaciuk, Grigore Petrenco şi Iurie Muntean au fost excluşi din Comitetul Executiv al PCRM în luna iunie, în urma mai multor scandaluri apărute în formaţiune.