Surprizele din turneul de tenis de la Miami continuă. Simona Halep a fost eliminată
Șarabanda surprizelor la turneul de tenis de la Miami continuă. De această dată din competiția feminină a fost eliminată, oarecum prematur, constănțeanca Simona Halep. A cincea favorită a competiţiei a fost învinsă după trei seturi de elveţianca Timea Bacsinszky (ТимЕа БачИнски). Partida a fost una tensionată şi a durat aproape două ore şi jumătate.
Simona Halep a început bine partida cu Timea Bacsinszky (ТимЕа БачИнски) la turneul de la Miami și a reuşit să câştige primul set cu 6-4. Însă în actul secund tenismena din Elveţia a revenit şi a câștigat cu 6-3. Apoi, în setul decisiv, Bacsinszky a profitat de oboseala Simonei şi s-a impus cu un concludent 6-2.
Bacsinszky, care este cap de serie numărul 19, o va întâlni în semifinale pe rusoaica Svetlana Kuzneţova. Aceasta a eliminat-o într-o partidă dramatică pe conaţionala sa Ekaterina Makarova. Kuzneţova a pierdut primul set la tie-break, după care a câştigat următoarele două acte cu 6-4, 6-3.
În celălalte două sferturi de finală ale competiţiei Miami Open britanica Johanna Konta se ca confrunta cu belarusa Viktoria Azarenka, iar americanca Madyson Keys - cu nemțoaica Angelique Kerber.
- România şi-a aflat adversarul din play-off-ul Grupei Mondiale din Fed Cup. Cu cine vor juca tenismenele
- Simona Halep, UMILITĂ în optimile de finală ale turneului WTA de la Dubai de Ana Ivanovic
- Simona Halep şi Serena Williams s-au calificat în optimi la Indian Wells
- Ghinion pentru Simona Halep. Tenismena a fost eliminată din sferturile competiţiei Indian Wells
- Victorie! Simona Halep s-a calificat în optimile turneului de la Miami
- VICTORIE! Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Miami