SURSE: Guvernul României va debloca astăzi 60 de milioane de euro pentru Republica Moldova
Guvernul Cioloș va debloca astazi prima tranșa a creditului de 150 de milioane de euro, spun surse guvernamentale de la București.
Executivul va examina proiectul de hotarâre privind aprobarea amendamentului convenit prin schimbul de scrisori între ministerele Finanțelor de pe ambele maluri ale Prutului, scrie deschide.md, care citează surse din Guvernul de la Bucureşti.
Documentele dintre cele doua ministere au fost semnate la Chişinău la 19 iulie 2016 şi la Bucureşti la 22 iulie 2016 și au fost atașate la Acordul privind asistenţa financiară rambursabilă dintre România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău la 7 octombrie 2015.
Decizia vine și în urma schimbului de scrisori dintre prim-miniştrii României şi Republicii Moldova, semnate la Chişinău la 18 iulie 2016 şi la 29 iulie 2016 şi la Bucureşti la 21 iulie 2016.
Amintim că Guvernul român a decis să aloce Republicii Moldova un împrumut de 150 de milioane de euro la un procent preferențial.
Ulterior acesta a fost blocat preț de câteva luni, autoritațile române condiționând transferul banilor printr-o serie de reforme, dar și inițierea unui acord cu FMI.
Economie
- "Prietenul la nevoie se cunoaşte". Guvernul României este gata să ofere asistenţă financiară Moldovei
- Pavel Filip, în vizită la Bucureşti. Declaraţii după întrevederea cu Dacian Cioloş şi Klaus Iohannis
- Dorin Chirtoacă, în România. Primarul vrea să discute cu premierul Cioloș despre Republica Moldova
- România a adoptat legea privind împrumutul de 150 de milioane de euro acordat Republicii Moldova
- Klaus Iohannis a promulgat legea privind împrumutul pentru Republica Moldova
- Premierul României, Dacian Cioloş, vine la Chişinău. În ce context are loc vizita