Suspecţii reţinuţi în dosarul permiselor de conducere ar putea ajunge în arest preventiv
Cele cinci persoane, reţinute în dosarul permiselor de conducere, vor compărea astăzi în instanţă. Procurorii vor cere mandate de arestare pe numele acestora pentru 30 de zile.
PUBLIKA.MD aminteşte că cinci angajaţi, printre care care doi şefi de la Agenţia Servicii Publice, au fost încătuşaţi pentru 72 de ore pentru că ar fi eliberat ilegal peste 600 de carnete de şofer. Bănuiţii percepeau sume între 500 şi 1500 de euro. Permisele eliberate cu abateri ar putea fi anulate.
Afacerea ilegală cu permise a intrat în vizorul CNA încă anul trecut, iar investigaţiile se referă la probele susţinute în perioada noiembrie 2017 - februarie 2018. Mai mulţi şefi din cadrul Agenţiei Servicii Publice şi angajaţi ai patru şcoli auto din Chişinău au fost urmăriţi de CNA care a constatat că au fost fraudate aproximativ 400 de teste teoretice şi peste 200 de probe practice.
În imaginile de pe camerele de supraveghere, oferite de CNA, se vede clar cum un membru al comisiei indică răspunsurile corecte pe ecranele calculatoarelor.
Potrivit CNA, în altă înregistrate video, un membru al comisiei susţine proba teoretică în locul candidatului, iar într-o înregistrare audio, un instructor sugerează ce răspunsuri trebuiesc bifate.
Pe acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bănuiţii riscă până la 6 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pentru o perioadă de până la 10 ani.
După reţinerile de astăzi, Agenția Servicii Publice a venit cu o reacţie într-un comunicat de presă în care menţionează că nu tolerează acțiuni de corupție printre angajați şi că va oferi tot sprijinul necesar pentru a identifica toate persoanele implicate.
Externe
- Şoferul care a accidentat mortal un poliţist la Coşniţa şi-a aflat SENTINŢA
- Permis de conducere cu 1.000 de euro. Ce riscă bărbatul
- Permise de conducere de la 500 de euro în Chișinău. SCHEMA frauduloasă prin care se eliberau actele fără să dai examen (VIDEO)
- Schema frauduloasă prin care se eliberau permisele de conducere de la 500 de euro în Chişinău fără a merge la examen