Susținătorii Marinei Tauber au cerut demisia procurorului general interimar. Reacția PG
Membrii și activiștii Partidului „ȘOR”, care au protestat în fața sediului Procuraturii Generale, în susținerea deputatului Marina Tauber, cer demisia imediată și necondiționată a șefului interimar al acestei instituții, Dumitru Robu. Cei peste 2000 de protestatari, potrivit formațiunii, au adoptat, cu unanimitate de voturi, o rezoluție prin care constată că justiția în Republica Moldova a fost capturată de actuala guvernare și acționează exclusiv în interese politice și de grup.
„De mai bine de un an, asistăm la un șir întreg de răfuieli brutale, motivate politic, cu Procuratura Generală în rol principal, și la o campanie violentă de intimidare a opoziției, dar și a tuturor celor care manifestă o atitudine critică față de actuala guvernare”, se spune în rezoluție.
Susținătorii Marinei Tauber afirmă că noua conducere a Procuraturii Generale execută întocmai comenzile puterii, care urmărește anihilarea tuturor forțelor care i se opun, și recurge la măsuri extreme, precum reținerile abuzive, șantajul și intimidările.
„Unul dintre cele mai grave abuzuri, comise recent de reprezentanții puterii, în comun cu procuratura de buzunar, constă în hărțuirea, intimidarea și linșajul public la care sunt supuși membrii și activiștii Partidului „ȘOR”, care este, la ora actuală, cea mai vocală forță de opoziție. Mai mult decât atât, reținerea, iar apoi plasarea în arest preventiv în Penitenciarul 13 a deputatului Marina Tauber, unul dintre liderii de bază ai opoziției, fără motive pertinente și cu încălcarea brutală a normelor și cutumelor existente, demonstrează că justiția în Republica Moldova a fost capturată definitiv și acționează exclusiv în interes politic și de grup, fapt ce contravine flagrant principiilor statului de drept”, se arată în document.
În aceste condiții, participanții la protest au cerut demisia imediată și necondiționată a procurorului general interimar, Dumitru Robu, menționând că orice zi de aflare a acestuia în funcție compromite și mai mult justiția din Republica Moldova și contribuie la instaurarea unui regim despotic și dictatorial.
„Calificăm toate deciziile luate la indicația persoanei respective ca fiind părtinitoare și abuzive, prin urmare, acestea sunt lipsite de legitimitate. Îndemnăm întreaga societate, precum și partenerii străini ai țării noastre să ia act de această situație și să se alăture demersului nostru”, se mai spune în rezoluția adoptată la protest.
În replică, procurorul responsabil de comunicarea cu presa din cadrul PG, Mariana Cherpec, a declarat că Procuratura Republicii Moldova este o institutie apolitică, în care procurorii actionează strict în conformitate cu legislația, fără a admite influențe în activitatea acestora.
"Actul de justiție se face în sălile de judecată, unde judecătorii vor supune verificării legalitatea tuturor actelor și acțiunilor procurorilor, ci nu în dezbaterile care au loc in platourile de televiziune, rețelele de socializare sau în cadrul unor proteste. Procurorii nu se vor lăsa atrași în aceste dezbateri publice, deoarece dezbaterile judiciare urmează să aibă loc doar în salile de judecată", se arată în reacția PG.
Reprezentanții guvernării nu au venit cu un comentariu.