Susținere fermă din SUA. ”Moldova a fost prinsă, fără voia sa, într-o furtună de provocări” (VIDEO)
Suntem fermi alături de Moldova ca să-i sprijinim securitatea, independența și integritatea teritorială. Mesajul puternic vine din partea secretarului de Stat al SUA, Antony Blinken, în timpul întâlnirii cu președintele Maia Sandu la Conferința de la Munchen despre Securitate.
”Sprijinim eforturile foarte importante de reforme ale Președintelui și Guvernului. În același timp, suntem profund îngrijorați de amenințările de securitate din partea Rusiei în încercarea de a destabiliza situația din Moldova”, a transmis secretarul american de stat.
Potrivit unui comunicat al Președinției, Maia Sandu și Antony Blinken au mai discutat și despre provocările de securitate în întreaga regiune dar și despre eforturile depuse de către autoritățile de la Chișinău pentru consolidarea statului de drept, modernizarea economiei și asigurarea securității cetățenilor noștri.
”Cred că Moldova a fost prinsă, fără voia sa, într-o mare furtună de provocări externe, dar care au avut un impact în interiorul țării. Dar Guvernul are un program puternic de reforme și un program economic bun. Sectorul energetic este un component important al acestuia. Statele Unite rămâne alături de Moldova și o va ajuta să-și diversifice sursele de aprovizionare, așa încât să ajungă cu adevărat rezilientă”, a mai declarat Antony Blinken.
La rândul său, șeful statului a mulțumit Statelor Unite pentru asistența cuprinzătoare pe care o primim.
„Suntem recunoscători poporului american pentru contribuția consecventă la dezvoltarea democrației, a instituțiilor publice și pentru sprijinul pe care ni l-a oferit în aceste vremuri complicate pentru a deveni mai rezilienți economic și energetic, dar și mai performanți în domeniul securității”, a punctat Președintele Maia Sandu.