Sustrăgea plăcuțe de înmatriculare după cerea recompensă. Un tânăr de 27 de ani, reținut de oamenii legii (VIDEO)
Un tânăr a fost reținut de oamenii legii fiind bănuit de șantaj. Acesta s-a dovedit a fi în vârstă de 27 de ani, originar din raionul Hîncești, anterior judecat pentru furt și tâlhărie.
Suspectul pe parcursul lunilor octombrie – noiembrie, a sustras plăcuțe de înmatriculare ce sunt înregistrate peste hotarele Republicii Moldova. Ulterior, pe parbrizul unității de transport lăsa un bilețel cu un număr de telefon, apoi cerea de la proprietarii unităților de transport bani în sumă de la 800 la 1000 lei, pentru a le întoarce plăcuțele de înmatriculare.
Angajații poliției au acumulat probe și stabilit complicitatea suspectului în cel puțin 20 de cazuri de sustragere a plăcuțelor de înmatriculare pe teritoriul Capitalei.
Tânărul și-a recunoscut vina și a fost plasat în arest pentru 30 de zile. El riscă închisoare de la 5 la 7 ani cu amendă în mărime de la 42 500 la 67 500 de lei.