Sute de cadavre ale unor oameni care ar fi fost uciși de COVID-19, găsite pe străzile a două orașe boliviene
Sute de cadavre au fost recuperate de polițiști în două orașe mari boliviene, într-un interval de cinci zile. Oficialii cred că între 80% și 90% din cei 420 de morți au fost răpuși de coronavirus, scrie digi24.ro.
Colonelul Ivan Rojas, șeful structurii de combatere a crimei organizate, a declarat că aceste cadavre au fost recuperate de pe străzi, din vehicule și locuințe în capitala La Paz și în cel mai mare oraș din Bolivia, Santa Cruz, potrivit The Guardian.
Institutul de Medicină Legală a precizat că, la nivel național, de la 1 aprilie și până duminica trecută, angajații săi au recuperat 3.016 cadavre aparținând unor persoane care ar fi murit de COVID-19.
Andres Flores, directorul institutului, a declarat că departamentul Santa Cruz a avut cel mai mare număr de decese din cauza virusului. Marți, oficialii au declarat că Bolivia a înregistrat 60.991 de cazuri de coronavirus și 2.218 decese.
Săptămâna aceasta, un comitet științific sugera guvernului bolivian amânarea alegerile prezidențiale programate pentru data de 6 septembrie, din cauza pandemiei. Bolivia încearcă să rezolve criza politică care a izbucnit în noiembrie anul trecut, când protestele l-au determinat pe președintele Evo Morales, acuzat de fraudă electorală, să demisioneze după aproape 14 ani.