Sute de creştini au participat la un serviciu divin de Hramul Chişinăului. La liturghie a fost prezentă şi conducerea capitalei VIDEO
Hramul Chişinăului este marcat în ziua Acoperământului Maicii Domnului, considerată cea mai importantă sărbătoare creştină de toamnă. La Catedrala "Naşterea Domnului" a fost oficiat un serviciu divin, la care au participat sute de enoriaşi. Slujba divină a început cu rugăciunea de binecuvântare a oraşului Chişinău.
Oamenii au venit la biserică să se roage pentru ei şi pentru cei dragi:
"Mă rog pentru familia mea, dar şi pentru bunica mea care a decedat".
"Acoperemântul Maicii Domnului e foarte important pentru mine. Am venit să mă rog pentru sănătate şi înţelegere în familie".
La liturghie a mai fost prezentă şi conducerea capitalei. La sfârşitul slujbei, preoţii, urmaţi de enoriaşi, au înconjurat Catedrala şi au citit din evanghelii.
Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldovei Vladimir i-a binecuvântat pe enoriaşi şi i-a îndemnat să fie mai buni: "Să fim mai blânzi la suflet, să fim mai apropiaţi unul de altul, şi dacă vom fi aşa, atunci bunul Dumnezeu ne va trimite binecuvântarea sa cerească".
Acoperământul Maicii Domnului este considerat un simbol al protecţiei, ocrotirii, rugii de salvare a omenirii de nevoi şi suferinţă. În tradiţia populară, în această zi toamna se întâlneşte cu iarna.