Sute de egipteni continuă protestele în Piaţa Tahrir din Cairo
Sute de egipteni au petrecut noaptea trecută în corturile instalate în Piaţa Tahrir din Cairo. Armata egipteană a tras focuri de avertisment pentru a dispersa mulţimea. Nu au fost înregistrate victime. Astăzi este a 14-a zi de revolte antiguvernamentale, iar oamenii spun că vor continua protestele până preşedintele Hosni Mubarak nu va demisiona.
Duminică, a avut loc o întâlnire între membrii Guvernului şi ai opoziţiei egiptene, organizată de vicepreşedintele egiptean, Omar Suleiman. Printre cei prezenţi la întrunire au fost reprezentanţii organizaţiei islamiste Frăţia Musulmană şi ai coaliţiei organizaţiilor de tineret din Egipt. În urma negocierilor, liderii Frăţiei Musulmane au condiţionat prezenţa lor la masa negocierilor de realizare de către Guvern a mai multor revendicări. Printre acestea se numără demisia preşedintelui egiptean, eliminarea legilor de asediu, dizolvarea parlamentului şi eliberarea tuturor prizonierilor politici.
Tot duminică, preşedintele american, Barack Obama, şi-a exprimat speranţa unei tranziţii ordonate în Egipt.
În aceeaşi zi, mai multe bănci din capitala egipteană au început să activeze, după ce au fost închise mai bine de o săptămână, din cauza protestelor de amploare. Egiptul pierde zilnic aproximativ 310 milioane de euro din cauza revoltelor, potrivit estimării unei bănci franceze.