Sute de elevi dintr-un gimnaziu din raionul Sângerei învaţă în frig, iar conducerea raionului nu vede o problemă
Stau înfofoliţi la lecţii, pentru a nu îngheţa. Este vorba despre sute de elevi din şcoala din satul Flămânzeni, raionul Sângerei. Se întâmplă din cauza lucrărilor de reparaţie a sistemului de încălzire, demarate de administraţia şcolii la început de iarnă.
Pentru a se mai încălzi, elevii din clasele primare fac exerciţii fizice în timpul orelor.
"Părinţii îmbracă mai bine copii şi îi trimit la şcoală. Iată au o scurtă mai groasă şi una mai subţire. Reuşim, printre exerciţiile şi problemele pe care le rezolvăm la matematică, să facem şi pauze dinamice", a declarat învăţătoarea clasei primare Marcela Iorga.
Iar elevii din clasele gimnaziale fac sport de nevoie.
"Ne îmbrăcăm mai bine, am luat şi încălţăminte de iarnă. Alergăm ca să vă încălzim", a spus un elev.
"Suportăm frigul. Mai mergem afară, alergăm în jurul şcolii", a afirmat o elevă.
"Stăm îmbrăcaţi, dar sperăm că ne va fi mult mai bine", a precizat o tânără.
Directoarea şcolii spune că reparaţiile au demarat abia acum, din cauză că nu erau bani.
"Au deconectat toate ţevile care erau, deoarece era insuportabil de rezistat. Credem că până vom intra în noul an sistemul va fi schimbat", a declarat directorul gimnaziului din Flămânzeni, Lilia Cumpătă.
Iar conducerea raionului nu vede o problemă în faptul că reparaţiile au început abia acum.
"Acum, spre sfârşit de an au început lucrările de reparaţie, deoarece am avut şi bani liberi în sold. Am început să facem condiţii, dar vă spun că absolut deloc nu afectează copii, deoarece lucrările demarează în aşa fel, încât să nu creeze unele incomodităţi pentru studiu", a subliniat vicepreşedintele raionului Sângerei Valeriu Tabarcea.
Pentru lucrările de renovare a sistemului de încălzire la Gimnaziului din Flămânzeni au fost alocaţi 850 de mii de lei, din bugetul raional.