Sute de gospodării, inundate din cauza ploilor torenţiale. CELE MAI AFECTATE ZONE DIN ŢARĂ
Peste 180 de gospodării au fost inundate din cauza ploilor torenţiale din ultimele zile.
Potrivit datelor Serviciului Situaţiilor Excepţionale, apele au afectat localități din nouă raioane, dar și municipiul Chișinău.
În satul Logănești, raionul Hâncești, au fost înnămolite 120 de case, 25 de beciuri și 5 grădini.
În câteva sate din raionul Soroca, au fost inundate 39 de gospodării, mai multe grădini, iar drumul a rămas distrus pe o porţiune de 24 de kilometri.
Apele au provocat pagube și în raionul Leova. Acolo, în mai multe localități au fost înnămolite: 17 gospodării, beciuri, zeci de fântâni și grădini.
Viitura a dărâmat trei poduri și a rupt garduri de aproape 100 de metri.
Ploaia a afectat grav aproximativ 180 de culturi agricole din satul Cociulia, raionul Cantemir.
Mai exact, este vorba de 65 de hectare de orz, 46 de hectare de porumb, aproximativ 30 de hectare de floarea-soarelui, mazăre și grâu, dar și 40 de hectare de livezi de măr.
Potrivit Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, ploaia a mai inundat gospodării, curți și a înnămolit drumuri, beciuri și fântâni în localități din raioanele Basarabeasca, Anenii Noi, Criuleni, Rezina, Ialoveni și municipiul Chișinău.
- REACŢIA Primăriei în cazul blocului de locuit de la Botanica, INUNDAT după fiecare ploaie
- Se prăbuşesc blocuri de apartamente. INUNDAŢIILE fac ravagii în sudul Chinei
- NO COMMENT! Zeci de case s-au prăbuşit din cauza inundaţiilor puternice (VIDEO)
- După ploaie, Chişinăul s-a transformat într-o mică Veneţie. Imagini surprinse în Capitală (VIDEO)
- AVERTISMENTUL METEOROLOGILOR: Fulgere, averse şi grindină în ultima zi de primăvară
- Ministrul Mediului dă asigurări: Nu există pericol de inundaţii