Sute de locuri de muncă şi investiţii de milioane de euro în Moldova. Intenţia unei companii străine
Prim-ministrul Pavel Filip a avut, astăzi, o întrevedere cu reprezentanții companiei Gebauer&Griller din Austria, care intenţionează să deschidă o nouă fabrică de producere a cablajelor electrice în Zona Economică Liberă Bălți.
Potrivit directorului executiv al companiei Gebauer&Griller, Eva Schinkinger, valoarea investiţiilor va atinge cifra de 10 milioane de euro. Totodată, chiar de la prima etapă, urmează să fie deschise locuri de muncă pentru 400 de angajaţi, iar ulterior numărul acestora ar putea creşte până la 1.000 de persoane.
Premierul a salutat intenţia companiei austriece de a-şi extinde investiţiile în Republica Moldova, apreciind înalt rolul mediului de afaceri în dezvoltarea ţării.
"Investiţiile reprezintă unul dintre cei trei piloni de bază a dezvoltării economice a ţării, de rând cu supremaţia legii şi măsurile anticorupţie", a spus Pavel Filip.
Şeful Executivului a confirmat sprijinul pentru facilitarea investițiilor străine, menţionând că aceasta este o prioritate a Guvernului şi a dat asigurări că autorităţile vor sprijini noul proiect investiţional, deoarece, pe lângă impulsionarea sectorului industrial, acesta prevede şi crearea locurilor de muncă.
Interlocutorii au discutat mai multe aspecte privind dezvoltarea economică a Republicii Moldova, în special despre măsurile întreprinse de Guvern în vederea îmbunătăţirii climatului investiţional. În context, Premierul s-a referit la reforma organelor de control şi eforturile de optimizare a cadrului normativ prin reducerea numărului de acte permisive pentru dezvoltarea afacerilor în ţara noastră.
Compania Gebauer&Griller activează în Republica Moldova din anul 2013, fiind printre cei mai importanţi producători de cablu și cablaje pentru industria auto pe piaţa internaţională. În prezent, aceasta numără peste 3200 angajați, iar cifra anuală de afaceri depășește suma de 425 milioane de euro.