Sute de mii de elevi revin azi la şcoală. Ce vor face chiar la prima oră
Sute de mii de elevi revin, de astăzi, la lecţii. Careul solemn dedicat primului sunet de clopoţel va avea loc în peste o mie de şcoli, începând cu ora 8.30. Iar prima oră din noul an de studii va fi dedicată culturii Republicii Moldova la 22 de ani de independenţă.
35 de mii dintre cei 360 de mii de elevi vor păşi pentru prima dată pragul şcolii. Ei vor primi în dar câte un Abecedar. Iar instituţiile de învăţământ din ţară vor începe noul an de studii cu un deficit de peste 1.000 de cadre didactice. Asta deşi, aproape 2.000 de tineri au absolvit instituţiile de învăţămînt superior la specialităţile pedagogice.
De asemenea, doar elevii din zece raioane vor învăţa în şcoli complet renovate. Şi asta pentru că în majoritatea instituţiilor de învăţământ, lucrările de reparaţie au fost finalizate în proporţie de 60-80 la sută. Potrivit serviciului de presă al Ministerului Educaţiei, pentru reparaţia instituţiilor de învăţământ, în bugetul de stat au fost rezervate, în acest an, peste 45,3 milioane de lei.