Se spune că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în întreaga lume au fost uciși șase milioane de evrei sau o treime din toată populația evreiască. Masacre au fost și la noi, în Basarabia de atunci. Numărul victimelor se ridică la câteva sute de mii. Cum s-a ajuns însă la această situaţie? De ce exista ura față de evrei?

Perioada interbelică. Satul Pepeni. Aici, alături de moldoveni, locuiau vreo sută de evrei. Andrei Vulpe ţine bine minte acea perioadă. La şcoală a învăţat cu vreo şapte-opt evrei în clasă. Casele evreilor erau în centrul satului. Erau cei mai înstăriţi din localitate.

"Majoritatea evreilor erau meseriaşi, croitori, cizmari, cojocari, boiangii. Vindeau chibrituri, caiete, rechizite şcolare", a declarat fostul profesor de istorie.

Trăiau în armonie cu ţăranii moldoveni. Pe atunci, Basarabia făcea parte din România Mare. În 1940, s-a instaurat însă politica legionară, care avea un pronunţat caracter rasist. Andrei Vulpe a simţit acest lucru chiar în şcoală.  

"Învăţătorul ne spunea în pauză să-i batem pe evrei. Şi nu vroiam. Câteodată erau unii mai îndrăzneţi, care spuneau "hai măi, că ne-a spus învăţătorul". De ce să-i bătem, dacă ei erau prietenii noştri? Pe lângă dânşii, noi mai mâncam câte o bomboană, că părinţii noştri nu aveau de unde să ne dea. Ei veneau cu bomboane, cu prăjituri", a declarat fostul profesor de istorie Andrei Vulpe.

Apoi, a început cel de-al Doilea Război Mondial. În 1940, în Basarabia au venit ruşii. În timp ce armata română, împreună cu cea germana, se retrăgeau, iar armata sovietică înainta, pe teritoriul Basarabiei au avut loc adevărate masacre. La indicatia ofiterilor din armata fascista, evreii erau exterminaţi. Masacru a fost şi la Pepeni. 

"Imediat după ce au trecut trupele germane, a venit şeful de post şi jandarmii. Cum au intrat în sat, au început a-i aresta pe evrei. Îi scoteau pe evrei şi îi aduceau în grupuri întregi. Foarte rapid, în câteva ore i-au strâns pe toţi. I-au arestat. Luni au stat arestaţi, marţi. Luni încă le dădea voie să se ducă acasă, să-şi aducă de mâncare. Miercuri, însă, s-a întâmplat măcelul. Ne-am dus la clădirea unde i-au ucis. Era un miros specific de carne stricată. Pe scări era numai sânge închegat, ca şi cum ar fi fost mâl sau noroi. Pe pereţi, stătea carnea lipită", povesteşte Andrei Vulpe.

Evreii omorâţi au fost îngropaţi într-o cariera, la şapte kilometri de sat. Acum nimeni nu mai ştie că acolo este un mormânt comun. Terenul a devenit unul agricol.

Zelda Roif este evreică. Locuia la nord de satul Pepeni, în Duruitoarea Veche. În 1941, când a început acest calvar, avea doar 11 ani. Nu conta că era doar un copil, a fost trimisă împreună cu părinţii în lagărele de concentrare.

"Ne-au dus la Mărculeşti. Acolo a fost mare foc. Toţi evreii au fost împuşcaţi. În Mărculeşti am stat vreo două săptămâni. Pe urmă ne-au dus în Ucraina. Primele convoaie le-au dus printr-un sat de pe malul Nistrului. Primul convoi care l-au dus, pe toţi evreii i-au împuşcat. Noi am avut noroc că ne-au dus prin Cosăuţi, Soroca. Acolo am trecut Nistrul prin altă parte şi nu ne-au împuşcat. Dar, împuşcau pe drum bătrânii. Femeile gravide nu puteau să meargă mult pe jos. Atunci jandarmii, cu puşca, loveau în pântece, să omoare copilul şi pe mamă. În pădure la Cosăuţi ne-au ţinut vreo două zile, apoi ne-au dus în Ucraina. Noi am fost în Ucraina, în lagărul Lobodovca. Ne-au ţinut prima iarnă acolo. Erau 35 de grade frig şi ne-au ţinut în ferma de vite. Am avut noroc că erau paie în ogradă, cu care ne-am învelit. Am trăit 18 persoane într-o cameră îngustă. Dormeam pe podea. Eram înconjuraţi cu sârmă. Dacă te prindeau, te împuşcau. Oamenii ucraineni veneau la sârma aceia şi aruncau peste sârmă cartofi, pâine, bucăţi de slănină", îşi aminteşte Zelda Roif.

Teroarea a pus stăpânire şi pe satul Sculeni, unde locuiau vreo 4.000 de evrei. "Ei se ocupau preponderent cu comerţul, deoarece Sculeni este un punct mai strategic din punct de vedere comercial. Se ocupau cu meşteşugăritul, erau brutari, frizeri", a menţionat primarul comunei Sculeni, raionul Ungheni, Casian Vasile.

În 1941, la fel ca şi în alte localităţi, politica antisemistă ia amploare. "Au fost arestaţi toţi locuitorii, împreună cu evreii. Apoi i-au dus peste Prut, pe pod. Au primit ordin să-i execute. Aflând despre asta, un boier de aici din Sculeni, pe nume Cimpoieş, fiind în grad de colonel al armatei române, a venit călare de la Iaşi, cu un ordin ca basabenii români să fie eliberaţi. Au rămas numai evreii acolo şi au fost executaţi. Unii au scăpat, alţii s-au ascuns", mai spune primarul comunei Sculeni, raionul Ungheni, Casian Vasile. 

Numărul victimelor este zguduitor. "În muzeele din Washington, din Tel Aviv cu privire la Holocaustul poporului evreu se indică cifre exacte de 300 de mii, 350 de mii", a afirmat directorul Arhivei Naţionale, Ion Varta.

S-a terminat războiul. Zelda Roif, împreună cu familia ei, revine acasă. "În noi ardea inima să venim acasă. Nimic nu am mai găsit. Noi am avut şi cai buni, tata a avut trăsură, căruţă, toate uneltele pentru agricultură, am avut pământ, ca toţi moldovenii. Ne duceam la şcoală cu nişte ghete rupte, când veneam ne descălţam şi puneam oghelele pe sobă, să le usuc şi a doua zi iar la şcoală", povesteşte Zelda Roif.

Iar Andrei Vulpe, fiind martorul unor crime cumplite, se face istoric. Vrea să afle adevărul despre ceea ce s-a întâmplat la el în sat, cine i-a ucis pe evrei şi de ce. A mers şi la arhivele centrale din Bucureşti, dar nu a găsit un răspuns. L-a găsit şi pe fostul lui profesor, care atunci mergea în fiecare zi la şeful de post din localitate. Iată ce i-a povestit:

"Pe data de 16, cam pe la prânz, s-a bătut alarma în sat, că vin ruşii. Că au să dea drumul la evreii arestaţi şi o să dea foc satului. În cabinetul şefului de post au intrat trei oameni, doi în negru, în uniformă neagră şi unul în civil. Şeful de post s-a schimbat complet. Nici nu putea vorbi. Şeful de post a început operaţiunea. Împuşcături şi răcnete se auzeau. Oamenii care împuşcau erau mobilizaţi de şeful de post. Omul se supunea", a spus Andrei Vulpe.

Deci, se pare că şeful de post a primit un ordin verbal de la trupele secrete naziste, să fie omorâţi toţi evreii. Această presupunere a fost confirmată şi de Procesul de la Nuremberg. Un general al trupelor secrete naziste a recunoscut că ordinele de a omorî evreii se transmiteau verbal.  

"Un tratament criminal faţă de populaţia evreiască l-au demonstrat şi autorităţile ruse de ocupaţie, atunci când au intrat în Basarabia. Dacă la început a fost o perioadă de acalmie, la 15 august 1940 a fost emis un decret special, prin care populaţia înstărită a fost deposedată de bunuri, a fost un jaf cumplit, aşa-numita lege de naţionalizare a bunurilor categoriilor privilegiate. Momentul culminant al acestei drame a populaţiei evreieşti din perioada primei ocupaţii a populaţiei sovietice a fost 13 – 15 iunie 1941, când în acel torent mare, primul val al deportărilor, se regăsesc peste 6.000 de etnici evrei", a afirmat directorul Arhivei Naţionale, Ion Varta.

De fapt, adevărul despre Holocaustul din Basarabia nu se cunoaşte în întregime. Multe documente de arhivă rămân încă necercetate. "Vreau să vă spun că din păcate istoricii noştri nu au avut posibilitatea să elucideze această dramă cumplită, pe care a suportat-o populaţia evreiască pe aceste teritorii. Poate că ar fi cazul să creăm un grup mixt de istorici, cercetători cu istorici, inclusiv din RM şi să investigăm această dramă cumplită a populaţiei evreieşti din Basarabia, întrucât la ora actuală nu avem un tratat ştiinţific, academic, pertinent şi foarte exact, probat cu documente", a adăugat Varta. 

În total, în lume ar fi fost ucişi peste 6.000.000 de evrei. "Holocaustul a luat 60% din populaţia evreiască din Europa. Vorbim acum doar despre Europa. Dacă e să ne referim la întreaga lume, atunci este vorba despre o treime din toată populaţia evreiască. Care poate fi poziţia noastră atunci când s-a comis un genocid din partea statului? Era distrus întreg poporul. Putem doar să condamnăm aceste fapte", a subliniat vicedirectorul Comunităţii evreieşti, Mihail Garbaciov. 

După cel de-al Doilea Război Mondial, au mai existat manifestări antisemite. În anii 70, oamenii au făcut un monument în memoria victimelor Holocaustului, în satul Pepeni. Comitetul raional nu a permis însă ca aceasta să fie instalat. Monumentul a fost ridicat abia în anul 2006.

Fenomenul s-a repetat şi în satul Sculeni. "Aici în spate avem terenul aferent cimitirului evreiesc din Sculeni. Spun aferent, deoarece cândva a fost cimitir. Prin anii '70, când a început construcţia în gospodăria agricolă, acesta a fost vandalizat. Au fost scoase pietrele funerare, au fost făcute multe lucruri urâte. S-a ajuns până la momentul că s-au făcut şi trotuare în sat. Unii gospodari le-au pus ca fundaţii, ca temelie la casele proprii", a adăugat primarul comunei Sculeni, raionul Ungheni, Casian Vasile.

Abia în anul 2000 terenul a fost cumpărat de comunitatea evreiască. Aici a fost instalată o placă funerară.

Ion Varta, directorul Arhivei Naţionale, a fost şi el martor al pornirilor antisemite în 1978. Pe atunci, era lector la Institutul pedagogic Ion Creangă, din Chişinău. "Ni s-au dat indicaţii, înainte de a descinde în aule, pentru a examina abiturienţii anului de admitere 1978. Ni s-a indicat să diminuăm notele abiturienţilor de origine evreiască, să le punem nu mai mult de trei. N-am dat curs unor asemenea indicaţii aberante şi am refuzat să mă conformez. Ele erau transmise verbal", a menţionat Ion Varta.

Reprezentaţii Comunităţii evreieşti susţin că antisemitismul nu este un fenomen străin zilelor noastre. "Şi astăzi se mai întâmplă unele lucruri. Este vorba despre eroizarea fasciştilor, negarea Holocaustului. Ne ciocnim astăzi de astfel de tendinţe. Aceasta influenţează foarte mult. Nu se creează o balanţă atunci când este învăţată tânăra generaţie. Noi ne străduim ca tinerii să cunoască adevărul curat. Noi ne străduim nu doar să vorbim astăzi despre Holocaust, ci încercăm să strigăm despre el. Doar aşa vom putea preîntâmpina repetarea acestor crime. Momentul adevărului va veni atunci când ţările care au distrus poporul evreiesc vor regreta acest lucru şi vor recunoaşte asta oficial". a afirmat vicedirectorul Comunităţii evreieşti, Mihail Garbaciov. 

Dacă la începutul perioadei interbelice în jur de 10 la sută din populaţia Basarabiei era evreiască, acum, pe teritoriul Republicii Moldova aceştia reprezintă 0,1% din populaţie. În satul Pepeni, de exemplu, nu mai locuieşte niciun evreu, iar în satul Sculeni este doar unul. Ceilalţi au plecat în alte ţări sau s-au reîntors în Israel.

De-a lungul istoriei, evreii au fost exterminaţi în mai multe state, inlcusiv în Spania şi Portugalia. În Basarabia, reprezentanţii acestei etnii au mai fost masacraţi în timpul pogromurilor evreieşti din 1903, 1905, când ţara noastră era gubernie rusească. Apogeul distrugerii naţiunii evreieşti a fost atins însă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

"Nici nu ştiu cum să numim perioada asta, am fost ucişi de Dumnezeu, am fost nenorociţi", spune Zelda Roif.