Sute de mii de fani au sărbătorit victoria Barcelonei VEZI CUM A FOST
Sute de mii de fani au sărbătorit împreună cu jucătorii Barcelonei, duminică seara, câştigarea Ligii Campionilor. Messi şi compania au defilat triumfal pe străzile oraşului, apoi sărbătoarea a continuat pe Camp Nou, care a fost umplut până la refuz de suporterii blaugrana.
Înainte de a ajunge la stadion, jucătorii şi staful tehnic au sărbătorit pe străzile din Barcelona timp de două ore şi jumătate, aclamaţi de fani. Fotbaliştii purtau tricouri negre pe care scria: "Champions". Trofeul era plasat în faţa autocarului, alături de cupa pentru câştigarea titlului.
Autocarul jucătorilor FC Barcelona a ajuns la stadionul cu o capacitate de 98.000 de locuri, în jurul orei locale 20.30, la doar câteva minute de la victoria colegilor de la handbal în finala Ligii Campionilor cu Ciudad Real.
"Nu ne dopăm, nu simulăm, nu cumpărăm arbitri, doar jucăm fotbal", a spus fundaşul Gerard Piqué. Jucătorii au făcut apoi turul terenului, pentru a arăta trofeul publicului.