Sute de mii de oameni au rămas fără locuințe după ploile torențiale aduse de taifunul Haitang
Ploile torențiale aduse de taifunul Haitang au provocat inundații în sudul Taiwanului și pene de curent, la doar câteva zile după ce taifunul Nesat a lovit această insulă, au declarat luni oficialii locali, relatează agerpres.ro.
Autoritățile au recurs luni la pompe de apă în zonele joase din districtele Pingtung și Tainan în lupta cu inundațiile, a precizat luni Biroul pentru Resurse Hidrologice.
Măsurile au fost luate în contextul în care precipitațiile înregistrate au depășit 660 milimetri începând de duminică după-amiaza în unele zone ale districtului Pingtung, din sudul Taiwanului.
Peste 650.000 de case au rămas fără energie electrică în timpul weekendului, a indicat Biroul Central pentru Operațiuni de Urgență. Luni, circa 28.600 de case au rămas fără curent.
Deși Serviciul meteorologic din Taiwan a ridicat deja avertismentele privind furtuna după ce aceasta s-a mutat în provincia Fujian, din sud-estul Chinei, în Taiwan sunt așteptate încă ploi torențiale pe parcursul zilei de luni.
Mai multe părți ale autostrăzilor naționale din sudul țării au rămas închise luni, în timp serviciile unui operator feroviar în zona muntoasă a țării au fost suspendate.
Pe parcursul weekendului, 128 persoane au fost rănite după ce taifunul Nesat, apoi taifunul Haitang au lovit această insulă.
Daunele cauzate de cele două taifunuri pentru sectorul agricol al țării se ridică la 171,9 de milioane de dolari taiwanezi (5,7 milioane de dolari americani), potrivit centrului amintit.