Sute de oameni au protestat în SUA faţă de o posibilă intervenţie militară în Siria (VIDEO)
Metropolele americane au fost scena unor proteste faţă de planul lui Barack Obama de a ataca Siria. Sute de oameni au ieşit pe străzile din Washington, New York, Chicago şi Boston, ca să ceară Statelor Unite să nu se atingă de statul arab.
Zeci de oameni care se opun războiului în Siria s-au adunat în faţa Casei Albe. Ei şi-au continuat protestul şi în apropiere de Capitoliu, unde au cerut Congresului să blocheze o intervenţie militară în Siria.Protestatarii au scandat "Jos mâinile de pe Siria".
Asemenea manifestaţii au fost organizate inclusiv la New York şi Los Angeles. Printre participanţi s-au numărat activişti pacifişti, dar şi expatriaţi sirieni care sprijină guvernul lui Bashar al-Assad.
"Am rude care încă locuiesc acolo. Ei se tem zi şi noapte, nu pot dormi, îşi fac griji de ce se va întâmpla în Siria", a spus un participant la acţiunea de protest.
Potrivit sondajelor, 56 la sută dintre americani sunt împotriva unei intervenţii militare în Siria şi doar 19 la sută susţin o astfel de acţiune. Marţi, preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, se va adresa naţiunii cu privire la problema siriană şi va încerca să obţină aprobarea poporului.