Sute de pasionaţi de nataţie au participat la o cursă organizată în Hong Kong
Sute de pasionaţi de nataţie au participat, astăzi, la o competiţie de înot, organizată în Portul Victoria din Hong Kong. Celebra cursă, care pe timpuri se organiza anual, în fosta colonie britanică, a fost interzisă din cauza temerilor că apa ar putea fi poluată.
Cursa de înot din portul Victoria a fost suspendată timp de 33 de ani, începând cu 1978. Tradiţia care a început la Hong Kong, în 1906, a reînviat la acest sfârşit de săptămână. Participanţii au declarat că evenimentul a readus în memoria locuitorilor metropolei chineze, amintiri frumoase de altădată.
Chiar dacă testele efectuate de Departamentul pentru Protecţia Mediului arată că în apa din port există un risc mare de contaminare cu bacteria E-coli, cei care au înotat declară că sunt siguri că nu li se va întâmpla nimic. "Am înotat şi în ape mult mai murdare şi nu am păţit nimic, aşa că o să fiu bine şi de data asta. Odată am înotat în Portul Fuzhou, unde apa era murdară şi mirosea a sulf. Era diferită de cea din Portul Victoria", a spus un particiapant la cursă.
Cursa cu o lungime de aproape doi kilometri a fost parcursă de participanţi în 20-30 de minute.