Sute de pensionari din Căușeni beneficiază de pâine socială, grație unui proiect inițiat de Primărie
Aproximativ 500 de pensionari din Căuşeni cumpără pâinea cu doar un leu, graţie unui proiect iniţiat de Primăria din localitate. Programul social a început să fie implementat de la începutul acestei luni. Deocamdată, de reduceri beneficiază doar bătrânii care au împlinit vârsta de 75 de ani.
Pentru a beneficia de pâinea socială, pensionarii sau rudele acestora trebuie să meargă la Primărie unde primesc opt tichete, pentru care plătesc opt lei. Pâinea o pot găsi în mai multe magazine din oraş în zilele de marţi şi vineri şi o primesc în schimbul acestui tichet.
Pâinea socială, vândută pensionarilor trecuţi de 75 de ani, cântăreşte 500 de grame şi costă un leu. Preţul unei franzele asemănătoare este însă de 6 lei.
Pensionarilor aflaţi în grija lucrătorilor sociali, pâinea le este livrată acasă.
Eugenia Plucci din Căuşeni are 83 de ani. Bătrâna are probleme cu picioarele şi se deplasează doar cu ajutorul bastoanelor. Femeia are patru copii, însă toţi sunt plecaţi peste hotare. Din acest motiv, lucrătorul social este cel care are grijă de bătrână.
Pâinea este coaptă la o brutărie din localitate. Agentul economic a fost ales în urmă unei licitaţii. Potrivit contractului, pâinea costă 2 lei şi 85 de bani, dintre care un leu este plătit de pensionari, iar restul din bugetul primăriei. Pentru implementarea programului, în acest an autorităţile locale au alocat 160.000 de lei.
"Până la sfârşitul anului, acele persoane care împlinesc acum 75 de ani şi dacă mai avem rezerve să fie incluşi şi cei care au acum 74 de ani. N-ar fi rău ca la anul viitor, împreună cu consilierii, să adoptăm un buget pentru ca să fie incluse şi persoanele de la 70 de ani în sus", a spus primarul oraşului Căuşeni, Grigore Repeșciuc.
În Chişinău, pâinea socială era vândută cu un leu şi 50 de bani. Aceasta însă nu mai este fabricată încă de la sfârşitul lui 2014 din cauza unei defecţiuni tehnice a liniei de producţie.
Reprezentanţii combinatului de panificaţie spun că franzelele vor reapărea pe rafturile magazinelor din Capitală după ce va fi înlăturată problema, fără a da mai multe detalii.
- Care este principalul aliment al moldovenilor. În ţară este consumat de două ori mai mult decât în UE
- Cartofii s-ar putea scumpi din cauza secetei. Cât va costa un kilogram
- S-A SCUMPIT PÂINEA! Cât costă acum produsele de panificaţie în magazine
- DECIZIA Asociaţiei Brutarilor din Republica Moldova în privinţa majorării preţurilor la pâine
- A cumpărat pâine din viitor, dar - culmea! - era deja mucegăită
- Franzeluța a scumpit 3 tipuri de pâine. Cum argumentează decizia conducerea combinatului (VIDEO)