Sute de persoane au căutat pokemoni în apropierea Colosseumului din Roma (VIDEO)
Sute de persoane au venit duminică cu telefonul în mână în împrejurimile Colosseumului din Roma pentru a vâna pokemoni, după ce s-a răspândit zvonul că în jurul amfiteatrului roman vor apărea sute de astfel de creaturi, relatează agenția EFE, citat de agerpres.ro
Acest eveniment "oficial" a fost primul din etapa turneului 'Pokemon GO Tour!' în Italia și a fost convocat de diferite organizații de utilizatori și de fani.
Locul întâlnirii a fost esplanada care separă Colosseumul de Arcul lui Constantin, unde, în pofida căldurii sufocante, s-au strâns duminică aproximativ 300 de persoane.
Împărțiți pe echipe — în roșu, albastru și galben — scopul a fost vânătoarea de astfel de creaturi fantastice și capturarea celor mai râvnite, precum 'Picachu', devenit o legendă a acestui joc de succes care a împlinit 20 de ani de existență.
Evenimentul a fost organizat prin rețelele de socializare și a mizat pe diferite activități paralele, precum un concurs de fotografie care a premiat jucătorul care a reușit să obțină cea mai bună fotografie a unui pokemon, cu ajutorul funcției de realitate augmentată a telefonului său.
Colosseumul nu a fost singura locație pentru această întâlnire: împătimiții de 'Pokemon Go' au părăsit apoi zona și s-au îndreptat spre alte locuri pentru a vâna ciudatele creaturi, precum Piazza Spagna sau Villa Borghese.
- Moscova lansează o aplicaţie similară jocului ”Pokémon Go”, însă cu personalități istorice
- AVERTISMENTUL psihologilor în legătură cu jocul Pokemon Go
- PokeDoctor, aplicaţia care te anunţă când sunt Pokemoni în apropiere fără să ai jocul deschis
- Nebunia Pokemon Go lasă urme pe viață. Ce le fac părinții copiilor nou-născuți
- VÂNĂTOARE fără limită! Un operator mobil din Rusia nu va taxa traficul consumat în Pokemon Go
- Idioții nu au religie: O biserică din Danemarca și-a deschis porțile pentru vânătorii de pokemoni