Sute de persoane au participat la Olimpiada în noroi de la Hamburg
Nebunie totală în Germania! Sute de oameni au participat la Olimpiada noroiului. Participanţii s-au tăvălit prin noroi, încercând să joace tenis, volei sau fotbal. Evenimentul se desfăşoară de mai mulţi ani şi are un caracter caritabil.
Peste 400 de împătimiţi ai sportului au participat la Olimpiada în noroi, care s-a desfăşurat în Germania. Sportivii au participat la probe care ar fi olimpice şi în condiţii normale, însă noroiul face ca gradul de dificultate al acestora să crească. Spre finalul competiţiei, toţi participanţii arătau la fel.
"Este superb. Mi-a fost frig de la început, dar acum m-am încălzit de la noroi şi nu mă mai pot opri", spun entuziasmaţi participanţii.
Evenimentul a avut loc pe o plajă de lângă Hamburg, iar numărul spectatorilor a fost de câteva ori mai mare decât al sportivilor. Toate fondurile obţinute din vânzarea biletelor vor fi donate unui institut pentru combaterea cancerului.