Sute de piloni de electricitate RISCĂ să se prăbuşească. DE CE se amână înlocuirea acestora
Peste 1000 de piloni, care riscă să se prăbuşească pentru că sunt prea vechi, vor fi înlocuiţi cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare. Chiar dacă sunt acordaţi bani în acest scop şi a fost selectată compania care să efectueze lucrările, proiectul nu poate avansa.
Şi asta pentru că unii stâlpi sunt amplasaţi pe terenuri aflate în proprietate privată, iar deţinătorii acestora interzic accesul muncitorilor şi a tehnicii grele, pentru schimbarea lor.
Ministerul Economiei propune ca loturile pe care sunt amplasaţi pilonii să fie declarate drept utilitate publică.
"Ne va permite să intrăm în negocieri cu proprietarii acestor terenuri pentru a răscumpăra acele loturi sau parcele din loturile lor pentru a fi utilizate în acest sens. Suntem gata imediat ce este negociate răscumpărarea acestor loturi", a spus ministrul Economiei, Octavian Calmâc.
Igor Grigoriţă este unul dintre proprietarii care vor trebui să vândă statului un lot de pământ. Agricultorul are viţă de vie şi nu vrea să renunţe la pământul care este principala sursă de venit a familiei.
"Ei vor să ia numai o bucăţică, dar eu cu bucatica...cam nu prea stau. Să dau cu bucata...cât o să-mi dea? O să fie zona de protecţie a stâlpului, 10-20 de metri. Şi pentru 20 de metri să scot via care la care am muncit an de an?".
Proiectul, în valoare de peste 5 milioane de euro, vizează reconstrucţia liniilor electrice din cinci raioane. Pilonii au fost instalaţi încă în 1962, iar termenul de exploatare este de maxim 40 de ani.
În total, vor fi schimbaţi peste 900 de piloni de beton şi 75 de metal. Termenul de executare a proiectului este de doi ani.
- ACCIDENTUL TERIBIL de la Ciocana: Şoferul care a cauzat moartea unei persoane a fost arestat
- Tot mai mulți moldoveni își cumpără poliță medicală. Până când poți beneficia de reduceri
- Veste tristă pentru energeticienii tiraspoleni. Ucraina se pregăteşte să exporte electricitate
- Se vor întoarce, dar nu vor mai avea o casă! Un cuib de berze a ars ca o torță (VIDEO)
- Știrile PUBLIKA.MD 24 februarie 2016 VIDEO EXCLUSIV ONLINE
- Şedinţă la Guvern în chestiunea tarifelor la electricitate. TRANSMISIUNE LIVE