Sute de poliţişti din Bruxelles sunt în grevă, în plin summit al Uniunii Europene
foto: romanialibera.ro
Sute de poliţişti din Bruxelles s-au declarat bolnavi pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de condiţiile de muncă, în contextul în care miercuri au loc în capitala belgiană mai multe reuniuni ale şefilor de stat din Uniunea Europeană şi Asia ce necesită o prezenţă poliţienească solidă, scrie agerpres.ro.
Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei belgiene, 20% din cei 2.600 de poliţişti din zona Bruxelles-Capitale-Ixelles, ceea ce înseamnă puţin peste 500, s-au declarat miercuri 'absenţi pe motiv de boală'.
De asemenea, un sector de poliţie vecin a menţionat că mişcarea de protest începută luni de trei sindicate a afectat şi 585 de poliţişti proprii.
Reforma pensiilor, cumularea de concedii medicale şi penuria structurală de personal sunt principalele motive de nemulţumire ale poliţiştilor.
Bruxellesul va găzdui miercuri seară şi joi Consiliul European de toamnă, iar joi şi vineri summitul Europa-Asia.
''În orice caz, summitul va avea loc, poliţia va fi prezentă. Ne-am aşezat la masa negocierilor pentru a găsi soluţii'', a dat asigurări Ilse Van De Keere, purtătoare de cuvânt a poliţiei din zona Bruxelles-Capitale-Ixelles, operaţională în zona instituţiilor europene.
Gestionarea efectivelor de poliţie se anunţă totuşi complicată la sfârşitul acestei săptămâni, ţinând cont de numărul mare de certificate medicale primite.

- Italia se opune intenţiei UE de a impune sancţiuni împotriva statelor care comit atacuri cibernetice
- CLĂDIRE NOUĂ PENTRU POLIŢIŞTI. Angajaţii IP din Sângerei vor activa în condiţii moderne
- SONDAJ: Majoritatea britanicilor ar vota împotriva Brexitului dacă s-ar organiza un nou referendum
- RAPORT: Traficul în vederea exploatării sexuale, cea mai întâlnită formă de trafic de persoane în UE