Umiliţi, batjocoriţi, chinuiţi prin puşcării sau chiar omorâţi. Aşa a fost destinul câtorva sute de preoţi moldoveni, etichetaţi drept "duşmani ai poporului", pentru că îl slujeau pe Dumnezeu. Răsfoind istoria aproape neştiută a unei jumătăţi de secol, te iau fiorii de câtă suferinţă a încăput acolo.

Preotul Tudor Sadovici a fost condamnat de comuniști la chinuri cumplite, fiindcă nu s-a lepădat de Dumnezeu.

"I-au pus o dijmă foarte mare, dar el cu trei copii nu a putut, nu a reuşit să plătească atâta şi l-au închis. Era iarna şi frig şi îl udau cu apă. Era o cruce de fier şi au pus-o pe pielea lui tăticu şi l-au ars", a relatat fiica fostului preot Tudor Sadovici, Raisa Slivca.

Este doar unul dintre sutele de preoţi al căror har a fost batjocorit sistematic și în moduri greu de imaginat începând din 1940 - anul în care teritoriul mutilat al țării devenea Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, iar ateismul venea la putere.

"Bazele au fost puse de Marx şi Engels, atunci când au declarat că religia este opiu pentru popor. Au fost deportaţi, mai mult de 100 de preoţi au trecut prin maşina diabolică comunistă", a declarat istoricul Ludmila Tihonov.

"Îşi băteau joc de preot, de icoane, ciopleau ochii icoanelor, chiar aruncau bombe în icoane", a povestit părintele Viorel Cojocaru.

De regulă, oamenii nu îndrăzneau să protesteze când comuniștii veneau să le închidă sfântul lăcaș. Dar în 1959, când a venit vestea că pe uşa mănăstirii din satul Răciula va fi pus lacătul, a fost altfel. Săteni veniți din toată zona au făcut zid cu corpurile lor, ca să apere mănăstirea, însă n-au rezistat decât zece zile.

Un bărbat a murit, iar o călugăriţă şi stareţa mănăstirii au fost arestate. Alți 12 săteni au fost condamnați până la 15 ani de închisoare. Măicuţele au fost trimise la reeducare prin muncă, la colhoz, ca să le iasă credința din cap. Iar sfânta mănăstire a fost transformată în club.

După 22 de ani de independență, urmele celor 50 de ani de prigoană anticreștină încă sunt adânci.

"Dacă 90% din toate bisericile au fost reparate, atunci nu putem să spunem că sufletele oamenilor în proporţie de 90% au fost reparate", a menţionat rectorul Academiei de Teologie Ortodoxă, Veaceslav Ciorbă.

Alte voci întreabă de ce nu sunt canonizați câțiva dintre cei 300 de preoți sacrificați pe altarul credinței.

"Atunci când vor parveni din partea centrelor eparhiale dosarele corespunzătoare pentru studierea vieţii lor, pentru ca ulterior să fie canonizaţi, vor proceda anume în felul următor", a explicat arhimandritul Ioan, secretarul Comisiei sinodale pentru canonizarea sfinţilor bisericii ortodoxe din Moldova.

Un lucru este cert. Anii aceia au fost ani în care a curs sânge nevinovat și nimeni nu are voie sa uite sau să ignore această realitate.