Sute de terorişti au fost eliberaţi din închisoare în ultimii şapte ani în Marea Britanie
Peste 350 de terorişti condamnaţi şi suspecţi de terorism au fost eliberaţi din închisori britanice în ultimii şapte ani, au indicat statistici citate joi de Press Association.
Doar în acest an, până în iunie, 41 de terorişti condamnaţi au fost puşi în libertate, plus 12 suspecţi care erau în detenţie fără a primi încă un verdict, a precizat Ministerul britanic al Internelor (Home Office).
În total, în perioada iunie 2012 - iunie 2019 au fost eliberaţi din închisoare 353 de terorişti şi suspecţi de acte teroriste.
Nu se ştie câţi alţii au mai fost eliberaţi şi în lunile următoare, iar Ministerul Justiţiei nu a putut furniza cele mai recente cifre în acest sens, scrie agerpres.ro.
Aceste informaţii au fost publicate în contextul în care un terorist condamnat eliberat la jumătatea pedepsei şi care participa la un program de "reabilitare" a deţinuţilor a înjunghiat mortal doi oameni vinerea trecută în apropiere de London Bridge, înainte de a fi împuşcat de poliţişti.
Usman Khan, în vârstă de 28 de ani, s-a numărat între cei circa 3.000 de "subiecţi de interes" monitorizaţi de serviciul de informaţii interne MI5 după eliberare, dar potrivit informaţiilor de care dispune Press Association toţi infractorii condamnaţi şi eliberaţi fac obiectul unor anchete de nivel inferior.
După atac, guvernul britanic a lansat o "inventariere" de urgenţă a deţinuţilor cu risc de radicalizare, precum şi a infractorilor condamnaţi care au fost eliberaţi. Sunt examinate dosarele a circa 200 de extremişti cunoscuţi, dintre care unii au interdicţie de acces în localităţi mari.
După atacurile de la 11 septembrie 2001 din SUA, autorităţile britanice au arestat 3.769 de persoane pentru activităţi legate de terorism şi 525 au fost condamnate în baza legislaţiei antiteroriste, potrivit ultimelor statistici. Circa 61% dintre cei arestaţi (2781 persoane) au afirmat că sunt britanici sau au dublă cetăţenie.
Statisticile citate joi de PA mai arată că în primele nouă luni ale acestui an, 224 de persoane au fost reţinute în Marea Britanie pentru infracţiuni legate de terorism, marea majoritate - 77%, sau 173 de persoane - fiind considerate a avea vederi extremist-islamiste, iar 17% adepte ale ideologiilor de extremă dreapta.