Suzuki G70 vine şi la Salonul Auto de la Geneva
Suzuki vine la Geneva cu două concepte, ambele prezentate anterior la Salonul Auto de la Tokyo, dar cu denumiri diferite. Caracteristicile celor două modele au rămas neschimbate.
Suzuki vine la Salonul Auto de la Geneva alături de conceptele G70 şi Swift Range Extender. Modelul G70 a mai fost prezentat publicului, debutul acestuia având loc la Salonul Auto de la Tokyo sub denumirea de Regina. Modelul are o masă de 730 kilograme şi reprezintă viziunea mărcii în privinţa viitoarei compacte din portofoliu. Versiunea de serie a lui G70 Concept va fi un model global şi va fi vândut în aceeaşi formă pe toate pieţele pe care va fi introdus. În ceea ce priveşte motorizarea, nu există niciun detaliu în afară de consum şi emisii, acestea fiind anunţate la 3.1 litri la sută şi 70 de grame de CO2 pe kilometru.
Suzuki Swift Range Extender este un hibrid echipat cu un motor pe benzină de 660 centimetri cubi, cu trei cilindri în linie, cuplat unui generator. În comparaţie cu un vehicul electric, acesta poate să parcurgă mai mulţi kilometri şi nu este constrâns de existenţa unei prize pentru a putea merge mai departe. Graţie îmbunătăţirilor operate de inginerii niponi, Swift Range Extender poate parcurge 30 de kilometri cu bateriile încărcate la maxim.
Pentru moment, cei de la Suzuki nu au anunţat debutul unor versiuni de serie ale celor două concepte pe care le vor aduce la Geneva. Conceptul G70 este gândit pentru producţie, în timp ce versiunea hibridă a lui Swift este bazată pe un model de serie şi prezintă numeroase elemente de producţie.