Sven Kramer, campionul mondial la poliatlon 2010, s-a accidentat
Multiplul campion european şi medaliat olimpic la proba de patinaj viteză, olandezul Sven Kramer nu va mai participa în acest an nici la o competiţie sportivă din cauza unei accidentări la coapsa dreaptă. Conducerea echipei la care este legitimat, TVM, a spus că Kramer vrea să se restabilească în întregime şi se gândeşte de pe acum la viitorul sezon.
Olandezul Sven Kramer, multiplu campion mondial şi campion olimpic în cursa de patinaj viteză pe distanţa de 5 mii de metri, a declarat forfait pentru întregul sezon, din cauza unei accidentări la coapsa dreaptă, a anunţat echipa sa, TVM.
În vârstă de 24 de ani, Kramer decisese deja să absenteze de la primele 4 etape ale Cupei Mondiale, care a început cu 11 zile în urmă, simţindu-se "obosit şi departe de nivelul obişnuit".
Potrivit echipei sale, "Kramer vrea să se restabilească în întregime şi se gândeşte de pe acum la viitorul sezon".
Olandezul, erou nefericit al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Vancouver, unde a pierdut medalia de aur la 10 mii de metri din cauza unei descalificări cauzate de o eroare a antrenorului său, a câştigat în 2010 pentru al 4-lea an consecutiv titlul mondial la poliatlon, performanţă unică. Kramer, de 13 ori campion al lumii, avea ambiţia să strălucească la Calgary, la Mondialele de poliatlon, programate pe 12-13 februarie, pentru a demonstra că este cel mai complet patinator de viteză din lume