Svetlana Tihanovskaia, liderul Opoziției din Belarus, condamnată la 15 ani de închisoare
Svetlana Tihanovskaia, considerată principalul oponent politic al lui Alexandr Lukașenko, a fost condamnată astăzi la 15 ani de închisoare. Procesul s-a desfășurat în lipsa politicienii, dat fiind faptul că aceasta se află în exil, în Lituania. Tot 15 ani a primit și Pavel Latușko, diplomat și fost ministru al Culturii din Belarus.
Svetlana Tihanovskaia a precizat că această sentință este modul în care regimul de la Minsk a „recompensat-o” pentru schimbările democratice din Belarus.
”15 ani de închisoare. Acesta este modul prin care regimul ”m-a recompensat” pentru demersurile mele în vederea schimbărilor democratice din Belarus, dar astăzi nu mă voi gândi la propria sentință. Mă voi gândi la sutele de oameni nevinovați, încarcerați și condamnați cu adevărat la închisoare. Nu mă voi opri până când toți vor fi eliberați”, a scris Svetlana Tihanovskaia pe contul ei de Twitter.
În ianuarie, Tribunalul din Minsk a judecat dosarul care sunt vizați Svetlana Tihanovskaia, Pavel Latușko, dar și șefa de campanie electorală a lui Tihanovskaia, Maria Moroz, membri ai consiliului de coordonare al opoziției, Olga Kovalkova și Serge Dilevski. Toți se află în străinătate, motiv pentru care sunt judecați în lipsă.
Procurorul de caz a cerut instanței condamnarea Svetlanei Tihanovskaia, cât și a lui Pavel Latușko la 19 ani de închisoare, iar în cazul lui Moroz, Kovalkova și Dilevski la 12 ani de închisoare fiecare. De asemenea, Tihanovskaia a fost obligată să plătească o amendă de aproape 13 mii de dolari.
Potrivit sursei citate, toți inculpații sunt acuzați de conspirație pentru preluarea puterii din Belarus prin mijloace neconstituționale, crearea unei formațiuni extremiste și conducerea acesteia, apeluri publice la sancțiuni, incitare la dezordine socială. De asemenea, Tihanovskaia este acuzată de trădare de stat.
După ce Alexandr Lukașenko a câștigat al șaselea mandat de președinte al Belarusului, opoziția a organizat proteste de amploare, acuzându-l de fraudarea scrutinului și preluarea abuzivă a puterii. La sscurt timp după manifestațiile care s-au lăsat cu vărsări de sânge și arestări, mai mulți lideri ai opoziției s-au pomenit cu dosare penale.