Tabără de odihnă model: Copiii au parte de condiţii igienice, meniu bogat şi multe activităţi distractive
Condiţii neigienice, meniu sărac şi puţine activităţi distractive. Acestea sunt problemele mai multor tabere de odihnă pentru copii din Moldova. Zeci de sancţiuni sunt aplicate anual administratorilor care neglijează regulile medicilor sanitari. Autorităţile din Drochia au ţinut să le demonstreze tuturor că nu este chair atât de complicat să creezi o tabără model. Acestea acordă o atenţie deosebită alimentaţiei, iar fructele şi legumele sunt nelipsite de pe masa micuţilor.
"Am depozitat pâinea, crupele respective, avem chifla pe care o vor primi la cină şi se păstrează anume în aceste cutii şi numaidecât acoperite cu tifon, pentru a proteja de insecte", a menţionat directorul taberei, Ludmila Grigor.
Responsabilii din raionul Drochia au recurs la o nouă modalitate de achiziţie a produselor alimetare. "Anterior cumpăram de la o firmă specializată porţiile pregătite şi vă daţi seama că cei 60 de lei includeau şi TVA-ul firmei, şi profitul acelei firme. Ne-am asumat responsabilitatea să hrănim noi copiii şi toţi 60 de lei merg pentru hrana unui copil în zi", a relatat şeful Direcţiei învăţământ Drochia, Iurie Melinte.
Copiilor le place la tabără şi afirmă că sunt încântaţi de meniu. Iată ce au spus ei:
"Jucăm fotbal, volei şi apoi activităţile care se organizează în fiecare zi. E foarte bine, mâncăm bine, de trei ori pe zi."
"Mâncăm bine, avem diferite mâncăruri gustoase. Azi de dimineaţă am mâncat terci cu salam."
"Azi am avut ceai, pâine cu unt, zarzări, borş cu carne şi colţunaşi cu carne, foarte gustos."
Aproape 350 de copii din Drochia vor trece pragul taberei în această vară. Un bilet pentru 10 zile costă 1.100 de lei. Părinţii angajaţi la stat au reducere de 50 la sută, iar copii din familii defavorizate pot veni aici gratuit.