TABLOU DEZOLANT în urma ploilor torențiale. Mai mulți moldoveni s-au ales cu pagube în gospodării
Case, beciuri, fântâni și grădini inundate. Peste 120 de gospodării din satul Logănești, raionul Hâncești, au fost grav afectate în urma ploilor torenţiale de aseară.
Pentru a evalua pagubele provocate de ploi în toată țara, premierul Pavel Filip a convocat, la miezul nopţii şi în această dimineaţă, două şedinţe la Centrul Operațional de Dirijare în Situații Excepționale.
Apa i-a luat prin suprindere pe localnicii din Logănești, care se aflau în case.
Oamenii de abia au reușit să-și salveze animalele.
Acest bărbat nu poate să evacueze apa din casă, deoarece încă nu s-a retras cea din curte. Şuvoaiele i-au distrus bunurile din locuinţă, dar și o tonă și jumătate de porumb.
Puhoaiele au distrus garduri și porți, și au lăsat nămol în casele și curțile oamenilor.
Grădinile s-au transformat în bălţi pentru rațe, iar apa din fântâni nu mai este bună de băut. Cel puțin o perioadă, până când izvoarele vor fi curățate și dezinfectate.
Pagubele sunt evaluate de o comisie specială. Până acum au fost constatate pierderi de peste 300.000 de lei.
Pagube considerabile au fost evitate în orașul Iargara, din raionul Leova, unde digurile a două lacuri au cedat sub presiunea apei. Cam șubrede, spun reprezentanții Serviciului Situațiilor Excepționale.
Potrivit autorităților, ploile au afectat şi alte localităţi din raioanele Basarabeasca, Ialoveni, Cahul și municipiul Chișinău. Peste 400 de salvatori şi pompieri cu 70 de autospeciale au lucrat toată noaptea pentru lichidarea consecințelor intemperiilor. Deocamdată, nu sunt informații despre eventuale pierderi provocate agricultorilor.
Dimineață, la prima oră, Pavel Filip i-a avertizat pe responsabili să prezinte rapoarte complete despre consecințele ploilor.
"O să ţin foarte mult şi cer de la dumneavoastră să prezentaţi rapoarte exacte, corecte. Dacă vreţi până la urmă o să răspundeţi cu funcţiile cei care prezintă rapoarte eronate", a declarat Pavel Filip.
În acest moment, toate drumurile din ţară sunt practicabile.