Tabloul lui Leonardo da Vinci scos la licitaţie. Opera de artă a artistului italian a fost estimată la preţul de 100 de milioane de dolari
Ultimul tablou semnat de artistul italian Leonardo da Vinci, aflat în posesia unui colecționar privat va fi pus în vânzare la New York pe 15 noiembrie în cadrul unei licitații organizate de casa Christie's, ai cărei reprezentanți au estimat această operă de artă la prețul de 100 de milioane de dolari americani, informează AFP.
"Salvator Mundi", un tablou de o extremă finețe, care reprezintă un portret al lui Iisus Hristos, a fost multă vreme considerat o copie, înainte ca experții să îi certifice autenticitatea.
Mai puțin de 20 de tablouri semnate de Leonardo da Vinci, ale cărui opere erau deja extrem de apreciate încă din timpul vieții sale, au rezistat până în zilele noastre, potrivit casei Christie's. În afară de "Salvator Mundi", toate celelalte se află în proprietatea unor muzee și instituții, scrie agerpes.ro
.
În general, imensa majoritate a tablourilor ce datează dinainte de secolul al XIX-lea se află în prezent în domeniul public și se întâmplă foarte rar ca astfel de opere de artă să fie scoase la licitație.
"Pentru specialiștii în licitații, acesta este Sfântul Graal", a declarat, cu ocazia prezentării pentru presă a tabloului, Loic Gouzer, copreședinte al departamentelor de artă postbelică și contemporană pentru cele două Americi din cadrul casei Christie's. "Nu am putea să facem mai bine de atât", a adăugat același expert.
Un terț a oferit o garanție pentru tablou, ceea ce înseamnă că acesta va fi vândut, indiferent de ceea ce se va întâmpla la licitație de pe 15 noiembrie, în jurul prețului de 100 de milioane de dolari, a explicat pentru AFP Francois de Poortere, directorul departamentului de pictură veche din cadrul filialei din New York a casei Christie's.
Înainte de licitație, tabloul va călători la Hong Kong, San Francisco și Londra, unde va fi expus pentru public, înainte de a fi adus la New York cu câteva zile înainte de această licitație.
Francois de Poortere a explicat că acest tablou cu dimensiuni modeste (65 centimetri x 45 centimetri), care a făcut obiectul unei restaurări, a fost vândut pentru ultima dată unui colecționar european, a cărui identitate rămâne secretă, după o expoziție istorică dedicată lui Leonardo da Vinci, organizată la National Gallery din Londra în perioada 2011-2012.
Tabloul "Sixty Last Suppers", realizat de artistul american Andy Warhol, care reproduce de 60 de ori celebrul tabloul "Cina cea de taină" al lui Leonardo da Vinci, va fi pus în vânzare la aceeași licitație de pe 15 noiembrie. Prețul său a fost estimat la 50 de milioane de dolari.